Cand stiinta intalneste religia. Adversare, straine sau partenere?

Descriere

Autorul, Ian G. Barbour, considerat de critică „decanul“ contemporan al scriitorilor care abordează tema raporturilor dintre ştiinţă şi religie, un „pionier“ în domeniu, sau „cea mai sigură şi mai pricepută călăuză“ prin literatura din ce în ce mai bogată pe această temă, defineşte patru modalităţi prin care ştiinţa şi religia sunt puse în relaţie una cu cealaltă în ziua de astăzi:
Conflictul. Adepţii fiecăreia dintre cele două concepţii despre lume cred că teoria evoluţiei şi credinţa religioasă se află în conflict. Independenţa. O altă premisă este aceea că ştiinţa şi religia pot coexista, străine una de cealaltă, cu condiţia să păstreze mereu o distanţă sigură între ele. Dialogul. Acesta ar consta într-o comparaţie între metodele celor două domenii, care ar demonstra că există similitudini, recunoscând, în acelaşi timp, diferenţele inerente dintre ele. Integrarea. Există şi adepţi ai celor domenii concomitent, care cred că ele pot forma un parteneriat constructiv, pe baza îndelungatei tradiţii a teologiei naturale, care descoperă în realitatea naturii proba (sau, cel puţin, o dovadă peremptorie) a existenţei lui Dumnezeu. Aceste patru modalităţi de inter-relaţionare sunt analizate pe rând în cazul a cinci întrebări fundamentale care preocupă omul credincios contemporan: La începutul începuturilor: De ce a avut loc marea explozie iniţială numită Big Bang? Pune oare fizica cuantică sub semnul întrebării modul nostru de a percepe realitatea? Darwin şi Geneza: Este oare evoluţia felul lui Dumnezeu de a crea? Natura şi omul: Suntem oare determinaţi de genele pe care le purtăm în noi? Dumnezeu şi Natura: Se mai poate manifesta Dumnezeu într-o lume supusă legilor?