Nouă povestiri

"Deși e un lucru pe care-l descoperim întotdeauna prea târziu, cea mai curioasă deosebire între fericire și bucurie este că fericirea e solidă, pe când bucuria e lichidă." (citat din povestirea Perioada albastră a lui de Daumier-Smith)

Sunt cărți care te încântă pe moment, care îți dau o stare de bine, chiar de euforie. Mai sunt și cărțile pe care le citeși câte puțin, azi o pagină, mâine două, până ajungi la final. Odată ce dai ultima pagină îți dai seama că ai vrea mai mult. Sunt cărțile care, după ce le așezi înapoi în bibliotecă, te bântuie. Ai nevoie de câteva zile pentru a putea deschide o nouă carte.

Nouă povestiri scrisă de J.D. Salinger este o astfel de carte. Mă bântuie încă și a trecut mai bine de o săptămână de când am închis-o. Trebuie să recunosc că nu am rezonat deloc cu prea lăudata și cunoscuta De veche în lanul de secară. Se poate să o fi citit cu mult prea târziu, așa mi s-a spus. Dar nu asta e ideea, ci faptul că am ajuns să-l asociez pe Salinger cu acea carte și refuzam să citesc orice altă scriere a lui. Până la acest volum de proză scurtă care m-a cucerit de la prima povestire, de la titlul acesteia.

Cartea începe cu O zi desăvârșită pentru peștii banană. Un titlu ciudat, cum adică pești banană? Ei bine, oricât de ciudat ar una, povestea are sens. Fiecare frază, fiecare scenă este desenată în așa fel încât să dea cititorului indicii despre final, povestea nefiind câtuși de puțin previzibilă. Seymour, veteran de război, este bântuit de fantomele trecutului. Nu numai că poartă cu el traumele războiului, dar suferă de tulburări de personalitate și paranoia. Este exemplul bărbatului întors de pe front care nu se poate reintegra în societate, o societate superficială care nu știe ce înseamnă viața de dincolo de tranșee. Pentru Seymour, singurul refugiu este copilăria, retragerea în lumea imaginară. De aici și povestea pe care i-o va spune lui Sybil, o fetiță de șase ani pe care o întâlnește pe plajă, legată de peștii banană. Discuția soției sale cu mama acesteia, discuția lui cu fetița, gesturile, totul duce către finalul pe care autorul ni-l oferă.

De la acestă povestire am pășit în lumile pe care Salinger le-a desenat cu atâta măiestrite. L-am cunoscut pe Omul-care-râde, un personaj fascinant care și-ar fi găsit foarte bine locul într-un roman. Mai mult decât un personaj din carte, acest om este personajul dintr-o poveste spusă unui grup de copiii. Apoi este Teddy, personajul ultimei povestiri. El e copilul geniu de numai zece ani care-și poate aminti viețile trecute și care se află în căutarea înălțării spirituale pe care nu o obținuse în viața anterioară. Din nou, autorul își face cititorul să trăiască alături de personajul său, să empatizeze cu el pentru ca, la final, să primească lovitura de grație.

Vă recomand această carte, vă va captiva de la prima și până la ultima povestire. Iar dacă, în general, vă feriți de proza scurtă, vă garantez că aceasta este una dintre cărțile care vă vor atrage spre acest gen de lecturi. Sunt nouă povestiri care pot fi citite lejer câte una pe zi. Sunt povestiri care vă vor cuceri pe moment și vă vor bântui mai târziu. Salinger a scris despre război, despre tulburări sufletești și comportamentale, despre viața de adult și întoarcerea la copilărie.

Cele nouă povestiri: O zi desăvârșită pentru peștii banană, Sărmana gleznă scrântită, Chiar înaintea războiului cu echimoșii, Omul-care-râde, Jos, în barcă, Pentru Esme – cu dragoste și abjecție, “Ochii verzi și gura mică”, Perioada albastră a lui de Daumier-Smith, Teddy.