Fata cu portocale

Tânjim mereu după clipe. Finalurile nu prea ne sunt pe plac, fie că vrem să recunoaștem sau nu. Mereu ne dorim să mai fie o continuare, cât de mică. Fie că-i vorba de un capitol în plus la cartea ce o citim, un strop de ceai/ cafea în cană, câteva minute în plus până să trebuiască să ne trezim dimineața sau câteva momente alături de cei dragi, ne dorim să mai fie un pic din acel ceva ce iubim sau avem nevoie.

Georg are doar 15 ani și abia dacă-și aduce aminte de tatăl său. Acesta a murit când el avea doar câțiva anișori, așa că amintirile lor împreună sunt undeva uitate într-un colț de suflet. Trăiește cu mama sa și noua lui familie vitregă și îi e bine, însă uneori și-ar fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu tatăl său.

Jan Olav, de asemenea, ar fi vrut să-și vadă fiul crescând, însă boala nu i-a permis acest lucru. Știa că urmează să moară, nu mai avea speranțe, așa că s-a decis să-i scrie fiului său o scrisoare, o scrisoare prin care să poate face cunoștință unul cu celălalt și care să lege o legătură profundă între ei. Bunica lui Georg găsește întâmplător scrisoarea și astfel Georg are parte de o continuare alături de tatăl său.

Ce conține scrisoarea? O poveste misterioasă, parfumată cu portocale și presărată cu ghicitori. Nu e nicidecum tristă, ba chiar îl face pe Georg să o citească dintr-o suflare. Prin prisma rândurilor, tatăl încearcă să readucă la viață amintirile fiului și astfel să devină o parte din viața acestuia. Îi vorbește despre viață, despre încercările ei uneori de neînțeles și în același timp îi oferă răspunsuri la întrebările pitite în sufletul lui de adolescent, întrebări ce poate nici nu știa că le are, dar îi dă și teme de gândire. Îi cere ajutorul fiului ca să dezlege misterele din povestea vieții lui, să-i afle identitatea fetei cu portocale și îi pune întrebări ce au menirea să-l ajute să-și înțeleagă propria viață.

Modului lui Gaarder de-a jongla cu trecutul și prezentul mi s-a părut captivantă, iar ideea tatălui de-ai scrie fiului năucitoare. E drept că o astfel de scrisoare ar putea zăpăci un adolescent de 15 ani, însă totuși cred că e și o modalitate de a-i mângâia sufletul și de a-i aduce alinare. Personal vorbind, m-aș simți atât de bine dacă aș primi un semn sau aș citi câteva rânduri din partea unor persoane dragi ce nu mai sunt și pe care nici n-am apucat să le cunosc. Sufletul mi-ar fi mai împăcat și inima mai plină. Recunosc, scrisoarea lui Jan Olav mi-a adus puțină alinare, însă în același timp m-a zdruncinat nițel. Mi-am pus și eu aceleași întrebări pe care el i le-a adresat lui Georg la finalul scrisorii. În momentul de față, chiar n-aș ști ce să răspund.

„Tu ce ai fi ales în caz că ar exista o autoritate supremă care să-ţi dea posibilitatea de a alege? Ai fi ales ca odată să trăieşti o viaţă pe Pământ, scurtă sau lungă, peste sute de mii sau peste sute de milioane de ani? Sau ai fi refuzat să participi la acest joc, pentru că nu acceptai regulile? Tu ce ai fi ales dacă ai fi avut posibilitatea? Ai fi ales să trăieşti scurt timp pe Pământ, pentru ca numai după câţiva ani să fii smuls de acolo, fără ca vreodată să te poţi întoarce? Sau ai fi refuzat? Ai doar aceste două alternative, căci aşa simt regulile. Dacă alegi să trăieşti, atunci alegi şi să mori.”

„Nu veni să-mi spui că natura nu este un miracol. Nu veni să-mi spui că lumea nu este o aventură. Cel care nu a înţeles acest lucru este în pericol să înţeleagă numai în momentul când aventura este pe punctul de a se termina. Atunci are o ultimă şansă de a-şi smulge ochelarii de cal, o ultimă ocazie de a se freca la ochi de uimire, o ultimă posibilitate de a se abandona acestui miracol de la care acum îşi ia rămas bun, pentru că îl va părăsi.”

„Unul dintre cele mai contagioase lucruri pe care le cunosc este râsul, dar şi mâhnirea poate fi contagioasă. Cu totul altfel stau lucrurile cu teama. Teama nu te molipseşte la fel de uşor ca râsul sau mâhnirea, ceea ce nu este rău deloc. Când te temi eşti aproape întotdeauna singur.”

„Sunt atât de multe cele de care trebuie să ne despărţim! Este prea mult ceea ce rămâne în urmă.”

„Uneori este mai rău pentm noi, oamenii, să pierdem ceva drag, decât să nu-l fi avut niciodată.”

„Viaţa este scurtă pentru toţi cei care reuşesc într-adevăr să înţeleagă că într-o bună zi întreaga lume se isprăveşte de tot. Nu toţi oamenii înţeleg aceasta. Nu toţi au capacitatea de a pricepe ce înseamnă în realitate să dispari pentru totdeauna. Este prea multă zarvă şi trudă oră de oră şi minut de minut, pentru ca oamenii să-şi dea seama de aceasta.”