Vremea Mînzului Sec

Vremea Mînzului Sec nu trebuie citit neapărat în siajul romanului certificat de șaizeciști și de o parte a generației următoare. Aș spune că dimpotrivă. Pentru că, inclusiv biografic, Cristian Tudor Popescu făcea un fel de spectacol intim din atașarea la lumea literară. Un melancolic incert și obsedat de geometria imaginației, el se manifestă ca un hîtru lucid la școala literaturii postmoderne. Sarcastic și poleit cu teorii care mai de care mai obscure, el nu putea trece neremarcat printre junimiști. Pe de-o parte, ironizează exilarea logicii din literatură și exaltarea gratuită, de cealaltă, el admiră capacitatea ficțiunii de a crea labirinturi din care nu se poate ieși. Dacă în realitate ordinea logicii este bruiată de oarecare predictibilitate, în literatură, el reușește să pună înaintea cuvântului satisfacția unei gîndiri autocrate. Vremea Mînzului Sec poate fi citit și ca o tentativă de angajare în realitate prin logica maleabilă a ficțiunii.

Ne aflăm spre sfîrșitul regimului instituit de Nicolae Ceaușescu, nu cu mult înainte de Revoluția din 1989, însă nimeni din această poveste nu știe ce cutremur se va petrece în viețile lor. Existența li se scurge anost, totul e cenușiu, deprimant, oamenii nu întrevăd nicio perspectivă, toți se zbat să supraviețuiască de azi pe mîine, ciupind de ici, furînd de colo, discret, ca să nu afle miliția, procuratura, securitatea, vecinii și să nu fie săltați în toiul nopții ca apoi să se uite de ei în vreun beci umed și întunecos. (…) Atmosfera e nu deprimantă, ci de-a dreptul sufocantă, exasperantă, te duce pur și simplu pe culmile disperării.

Mînzul stă de vorbă cu Hilbert, adică tovarășul Leșu, colegul său de suferință la Institutul de Studii Cercetări Optimizări și Perfecționări în Tehnologia Colgherelor. Discuțiile lor sînt intense și, alături de cele dintre Mînz și Prințesa, zisă și Ioana, amanta trecută de floarea tinereții alături de care se retrage la sfîrșitul unei zile de muncă solicitante, reprezintă de fapt sarea și piperul acestui roman despre regimul comunist, străbătut adesea de meditații metafizice și existențialiste, emise mai ales de Mînzul Sec.