Cioran. Ultimul om liber

N-am scris o biografie clasică, cartea aceasta nu e o lucrare demnă de referate.ro, despre viața și opera lui Emil Cioran. Am insistat pe cuvîntul romanțată din expresia cu care fusesem ademenit: nu voiam eu să scriu o biografie romanțată? Am romanțat mult și, măcar uneori, bine. (…) Nu cred că vor găsi aici ce caută aceia care caută încă o lucrare didactică despre Cioran. N-am scris așa ceva. Am împletit elementele de biografie cu povești care nu s-au întîmplat, dar s-ar fi putut întîmpla. M-a interesat să iasă o carte în care să vorbesc despre ultimii ani din viața acestui superb singuratic, dar nu o carte care să-l fixeze în vreun fel pe Cioran, mai ales că el nici nu poate fi fixat. Eu sînt de părere că fiecare cititor își are un Cioran numai al lui, pe care îl duce cu sine în inimă și în minte. Pe scurt: acesta nu este Cioran, acesta este doar un Cioran al meu. Dacă alții se vor îndrăgosti de el, cu atît mai bine, dacă nu – egal.

N-am scris această carte cu ambiții, ci cu plăcere. (…) una peste alta nu cred că e tocmai o carte pe care să o uiți în două zile. Cred că sînt și destule secvențe care vor rămîne cu cititorul săptămîni, luni, poate chiar ani, poate chiar pentru totdeauna. (…) Cioran e un excelent medicament pentru bolile timpului nostru, în care sîntem nevoiți să constatăm că singurătatea nu este, totuși, o pedeapsă, ci, mai degrabă, tot mai des, și o binecuvîntare.

Acest biograf romanțator care își ficționalizează și personajul, și pe cei/cele cu care Cioran al său intră în contact, real sau imaginar, recunoaște cu umor la ce se dedă și știe – se simte asta! – că-i iese o carte mare dintr-un text de nici două sute de pagini.

Cioran. Ultimul om liber este cea mai recentă apariţie din colecția Biografii romanțate de la Polirom, care include biografiile unor personalități îndrăgite din peisajul cultural din România. Cartea lui Andrei Crăciun spune povestea vieții, dar și morții marelui filosof Emil Cioran. Talentul jurnalistic al autorului răzbate în scrierea acestei biografii, migălos documentată și scrisă atent și captivant.

Ultimul om liber se arată ca o carte care îți străbate toate tenebrele existenței umane, scrisă într-un zbucium asemenea vieții, într-o trecere continuă de la un existențialism cotidian la unul ce transcende umanul, liber. Înăuntrul ei este construită o lume interioară, a gîndurilor abisale, a frămîntărilor, a neîmpăcărilor, a schimbării continue de identități. Fiindcă Cioran nu putea să fie nici un om care își pierde viața între cafele, nici unul care trăiește din mărunțișurile zilnice pe care le disprețuia, dar nici unul care să nege că „adevărul despre condiția umană e insuportabil”. Ezitările sale aproape constante de a scrie, refuzurile unor premii literare, păstrarea „egalității cu el însuși”, dorința lui infinită de a putea să trăiască asemenea unui hamal ori a oricărui alt om, toate acestea reconstruiesc un Cioran încătușat în existența sa, dar totodată liber de ea.