O speranţă mai puternică decît marea. Povestea unei refugiate siriene care a supravieţuit terorii

Dar iată că în O speranță mai puternică decît marea, scrisă cu patos de către Melissa Fleming, într-o implicare a omului care a scris cu cerneala emoției și compasiunii încă de la scrijelirea primului rînd, aflăm despre ceea ce alții s-au tot străduit să ascundă. În mod indubitabil uciderea omului de către om nu are absolut nicio justificare, atît pe timp de război, cît și pe timp de pace. Viața este un dar de care foarte puțini oameni se bucură cu adevărat, mai mereu fiind prinși în vîrtejul nimicitor al orgoliilor și ambițiilor care continuă să alunece spre bestialitate. Despre oamenii prinși între fronturi ne vorbește Melissa Fleming. Oameni simpli, credincioși și ușor de manevrat, dar care, mai presus de orice, iubesc libertatea și viața, nicidecum acea libertate a Occidentului înțeleasă ca un joc al sfidării și al nemărginitelor ambiții care nu țin cont de mormanul eventualelor victime colaterale, ci o libertate în care cultura respectului față de cel de lîngă tine chiar are o valoare însemnată, aproape axiomatică.

Scrise simplu, fără figuri de stil sau fraze lungi, întîmplările fetei n-au cum să nu te șocheze. Scenariul unui film de groa­ză, dar transformat în biografie, jurnalul te poartă printr-un iad literar, pînă te scoate la liman și o prezintă pe tînără pe puntea u­nui vas salvator. O lecție nu numai des­pre supraviețuire, ci și despre salvare; despre ne­gare, resemnare și, mai apoi, suferință dem­nă – O speranță mai puternică decît marea este o carte care nu trebuie să-ți lip­sească din bibliotecă, din simplu motiv că-ți dorești să participi la îndeplinirea scopului fetei. Trebuie să-ți dorești să ajuți oamenii să realizeze că, de fapt, problema ei e reală, că alături de ea o trăiesc și alte cîteva zeci de mii de oameni și că soluțiile, din partea ori­că­rei organizații ar veni, trebuie să fie u­ne­le imediate, ca o asemenea poveste să nu mai poată fi vreodată trăită.

Nu toate problemele acestei lumi sînt frumoase, însă o carte de genul acesta te învaţă, oricît de patetic ar suna, că trebuie să fii un om frumos ca să poţi spera la o lume mai bună. Doaa a arătat asta în timp ce a tras de viaţa celor două fetiţe pe care le-a ţinut în braţe pe mare, arătînd şi că limitele îndurării umane se evaporă cînd facem apel la dragoste.