mai drăguţ decît dostoievski

Amîndouă sînt spirituale, gata să negocieze și să accepte orice, să zburde pe teritoriul limbajului înăltînd cuvinte peste fileu, pasîndu-le una-alteia fără grimase, fără intentionalitate. Doar susținute de arcurile spontaneității. Rezultă un spectacol de etichete cu zvîc dadaist, absurde cît să incite și să tulbure căutătorii de logică. Cîntă împreună sau mimează si­tuații, explică razant fapte istorice, cancanuri, iar anecdotica culturală sau politică dezvaluie noi pîrții pentru sania cu cele două pasagere puse pe șotii dadaiste. Nu se abțin să nu se tachineze („înțeleg, ți-ai pus pijamaua de poetă”, „Te sufoci de-atîta nora? Cidrul dă în clocot?”, „ești cel mai grozav pokemon”, „ce subconștient guraliv poți să ai!”, „ești cam retardată, draguță” etc.). Nici să incite, din categoria „adevăr sau provocare”. Uneori, deși se abțin, umblă la butoane feministe: „eu n-o să ma sinucid pentru nici un bărbat. Cel mult cu degetele-n priză sau în cotețul găinilor”, spune A(ngela). Broscoiul, un mînz alb, Mister T., și alte arhetipuri ale masculi­nității trec printre rafalele lor, fără să rănească și fără să atingă nimic esential.

Chiar dacă cititorul se aşteaptă să găsească în paginile volumului informaţii, idei, opinii despre cel mai important scriitor rus, sobru şi întunecat, cele două autoare îşi ţes dialogul spontan, ironic şi vesel, fără a oferi previzibilul scontat. Astfel reuşesc nu doar să atragă în plasa lor lectorii, ci şi să-i menţină captiv(aţ) i de-a lungul celor douăzeci şi cinci de tablouri care formează aşa-numitul poem dramatic. [..] Dincolo de superficialitatea simţită la o primă aruncare a privirii asupra sa şi a impresiei de derulare a unor conversaţii halucinante, ce apelează la intertextualitate şi sinestezie, mai drăguţ decît Dostoievski este un volum cu o structură fiabilă, avînd o abordare curajoasă, replici ascuţite şi frapante, tratînd teme actuale şi aspecte dintre cele mai importante, dezvoltate pe baza (auto)ironiei şi a persiflării, fiind, de fapt, o carte ce se amuză doar pentru a nu ceda în faţa plînsului, un fel de haz de necaz sau o pedepsire a defecţiunilor societăţii prin rîs amar.