Vremea Moroiului

Un personaj special este Bucurestiul; Presele a avut planuri cu Bucurestiul, pentru care a amenajat lacuri si canale ce il legau de Dunare, in stilul megalomanic al fostilor Condukatori. Se poate cita ziarul Romaia pitoreasca.Este, evident, un Bucuresti acvatizat, conexiune intre descinderea in capitala a Moroiului si locurile sale de bastina (este originar dintr-un Murighiol fetid). Imaginea subterana este firesc completata de ceea ce livreaza cotidian realitatea jurnalistica: acea alterare a universului, cu mortii care voteaza, cu santurile din mijlocul Bucurestiului vechi si cimitire dezgropate. Se adauga un Bucuresti subteran, al buncarelor ceausiste, al metroului, al unui fluviu care ar curge tot spre Marea Neagra, un Bucuresti al bolnitelor si catacombelor medievale, descoperite la sapaturi, al blestemelor seculare, dincolo de care se mijeste vrei-nu vrei iadul.

Cartea Vioricai Raduta impune si o abordare  transistorica a figurii dictatorului (…). Dimensiunea parabolica a romanului porneste de la o glisare imperceptibila dinspre nivelul terestru al realitatii. Vremea Moroiului se subsumeaza, in prima instanta, unui pact balcanic de lectura. Va curge multa apa pe Dimbovita pina sa se igienizeze metehnele. De la acest cliseu – concret si distopic – se face trecerea la alta constatare ineludabila, anume ca Bucurestii sunt o asezare cu umiditate excesiva.

Viermuiala, supunere oarba, renuntare la sine, mizerie morala. Vietuire in lumea suferintei, confuzie, ilaritate, grotesc. Apocalipsa. Ridicarea personajului mitologic la rangul de simbol se realizeaza pe baza trasaturilor de baza ale acestuia: „condamnat sa nu aiba odihna, sa devina un agresor al umanului pe care sa-l bintuie, razbunator” (S. Angelescu, Mitul si literatura, p. 40). Intr-o lume crescuta sub semnul lui Cain, orice poate deveni prilej de a mistifica. Moroiul (sub orice chip ar fi identificat in societatea romaneasca), avidul de putere, la orice nivel, poate provoca dezechilibru… Romanul doamnei Raduta devine o lectie despre viata: omul ar trebui sa indrazneasca, sa actioneze, ar trebui sa isi asume propriul destin…

(...) ultima carte a Vioricai Raduta priveste dintr-o perspectiva diferita o perioada importanta din istoria Romaniei, realizind o combinatie interesanta intre politica, durere sociala si fantezie, totul sub semnul realismului magic, un curent mai putin intilnit pe plaiurile mioritice, asadar cu efect revigorant. Totusi, lectura nu este atit de usoara, mai ales daca e sa ne raportam la scrierile simpliste in limbaj cu care ne-au obisnuit contemporanii. Prezentarea perioadei comuniste prin prisma unei apocalipse si din perspectiva unui moroi, ofera o imagine ilara unei perioade privite cu dramatism pina acum, cel putin de catre literatura. Filmul s-a mai jucat cu comicul comunismului, dar literatura nu cred ca a incercat-o pina la acest roman. Cartea de fata este una fara bariere temporale, care, indiferent de sursele de inspiratie – comunist sau post-decembrist –, este un strigat de revolta impotriva prostiei si nedreptatii ce ne guverneaza.