Iubita locotenentului francez (ediție de buzunar)

Simplu de tot fie spus: un roman in care personajele apar si dispar la timpul potrivit, imbinindu-se nu mai mult decit ar face-o in bunul-simt al realitatii si pastrind intre ele acea distanta a incomunicabilului. Fara ingemanari nelalocul lor. Dar cel mai important – un roman minuit de un narator care inainteaza spre un contract actualizat cu cititorul: se dezlipeste de naratiune apreciindu-si lipsa autoritatii prin reversul monedei, care se intimpla sa fie unul cit se poate de avantajos personajelor investite astfel cu suprematia tuturor gesturilor lor fictionale.

John Fowles identifica [...] cautarea drept tema fundamentala a marii literaturi. O cautare desfasurata, de cele mai multe ori, in cadrul reprezentat de universul naturii, de paduri, mai cu seama, cu toata incarcatura de mister pe care acestea o pot aduce. O cautare, apoi, in primul rind a libertatii si a sinelui, ce poate beneficia de energia daruita de natura oricui stie sa-i descifreze tainele – sau, cel putin, o parte dintre ele. Desigur, aceasta permanenta cautare despre care vorbeste Fowles tine, de cele mai multe ori, de aventuri ale imaginatiei (ce pot fi descoperite si in romanele sale, cazul lui Sarah Woodruff din Iubita locotenentului francez fiind, poate, cel mai elocvent exemplu in acest sens).

La o prima vedere, Iubita locotenentului francez poate parea un roman de iubire plasat la mijlocul secolului al XIX-lea, in plina epoca victoriana. Ar putea fi perceput si ca o replica la romanele scrise in acea perioada, care au impus o anumita imagine – de cele mai multe ori idealizata – a epocii victoriene, asa cum au facut-o, de exemplu, romanele lui Charles Dickens.

Ca nu asa stau lucrurile ne demonstreaza, in primul rind, desele aluzii la evenimente din secolul al XX-lea, cele mai multe legate de cel de Al II-lea Razboi Mondial. Autorul nu ezita sa condamne cele doua „plagi” care au bintuit veacul care tocmai a trecut: nazismul si comunismul. Comentariile metatextuale reprezinta, de cele mai multe ori, descrieri ale perioadei victoriene, ale moravurilor vremii, dintr-o perspectiva comparatista, caci exista in permanenta o referire la secolul al XX-lea, conventia literara fiind, astfel, dezvaluita fara nicio retinere. Cu alte cuvinte, cititorul nu este lasat sa uite ca are de-a face cu o poveste.

John Fowles este un scriitor complex care a reusit sa ma surprinda cu fiecare roman. Daca in Magicianul i-am admirat scenele regizate in detaliu si jocurile psihologice impinse la maxim prin experiente halucinante, in Colectionarul am trait intens actiuneadinamica a unei naratiuni cu doar doua personaje, din care unul este nebun, sau doar se preface, cu scopul de a-si testa propriile limite. Iubita locotenetului francez este un roman cu totul diferit, ce aduce in discutie societatea victoriana si constringerile sociale inerente, dar are si cateva insertii interesante legate de rolul autorului si cum ar trebui sa se comporte fata de personaje.

Pentru ca volumul lui Fowles este deosebit ca forma, spunind povestea biologului de familie buna Charles si a guvernantei Sarah, istorie amoroasa plasata in secolul al XIX-lea si narata din perspectiva secolului XX, a momentului scrierii, cu plimbari narative jucause, Pinter si Reisz au hotarit sa expuna pe marele ecran filmarea unui film in film – solutie care li s-a parut a se apropia de carte. Astfel, Meryl Streep o joaca pe actrita Anna (din prezentul film) care primeste rolul lui Sarah, guvernanta; iar Jeremy Irons are dublul Mike, actorul care-i da viata nobilului Charles. Sint putin incurcate itele, dar metoda este inedita. Practic, va veti uita la doua povesti de dragoste – trei daca numarati si idila dintre Meryl si Jeremy.