Amintiri şi icoane din trecut

Descriere

„Străbunica mea, Olga Gigurtu, Amama, cum îi spuneam eu, locuia la fiica ei, Valérie Chiru, bunica mea, în casa din Calea Dorobanţilor 21 (dărâmată în 1968, pentru a lăsa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o puţin, aveam 4 ani când a plecat în lumea celor drepţi. Dar ştiu că era mândră de mica strănepoată şi mă punea să dansez în faţa invitaţilor ei. Avea jour fixe de două ori pe săptămână. De la bunica mea ştiu că Olga Gigurtu era amorezată jusqu’au bout des ongles de soţul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care îl însoţea în deplasările militare, fără să se teamă de lipsa confortului şi de oboseală. Era, se pare, extrem de sociabilă, generoasă, înţeleaptă şi îngăduitoare cu oamenii, calităţi preluate de fiica ei, Valérie. Olga a fost o femeie frumoasă, elegantă, foarte cultivată, romantică, picta, cânta la pian, era prietenă cu Emil Gârleanu. Era extrem de cochetă şi se pare că, deşi împlinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «dacă Doamna General o cere, merg cu ea până la capătul lumii!». Am citit amintirile străbunicii încă din copilărie, eram fascinată de ele şi îmi doream nespus să-i semăn. Mă bucur astăzi că această carte atât de dragă mie prinde din nou viaţă.” ALEXANDRA VĂLLIMĂRESCU, strănepoata autoarei „Amintirile şi-au păstrat întreaga prospeţime şi putere de evocare. Cititorul de azi are în faţă, vie şi expresivă, o lume bogată, mândră, care a ştiut să-şi trăiască viaţa din plin. Cei care au şansa să viziteze urmaşi ai boierilor de odinioară mai pot admira resturi ale strălucirii din trecut: un serviciu Limoges, o cupă Fabergé, o statuetă de Romanelli, un covor caramanliu... Chiar proza îşi păstrează interesul, ca mostră a lecturilor răstimpului spre care ne îndreptăm tot mai des şi cu nostalgie gândurile – La belle époque.” GEORGETA FILITTI