Un exemplu remarcabil al literaturii informative din perioada sa, volumul „Ce este UNESCO”, publicat la Editura Didactică și Pedagogică, se prezintă ca o oglindă fidelă a preocupărilor și idealurilor postbelice, filtrate prin lentila unei organizații menite să construiască pacea prin cooperare intelectuală. Cartea, apărută într-un context internațional complex, oferă cititorului o privire profundă asupra structurii, obiectivelor și activităților UNESCO, nu doar ca o simplă descriere, ci ca o argumentare a relevanței sale.
De la primele pagini, autorul, cu o acribie lăudabilă, descompune acronimul UNESCO în elementele sale fundamentale: Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Abordarea nu este una rece, academică, ci una care invită la reflecție asupra necesității unei astfel de instituții într-o lume marcată de cicatricile războiului. Se pune accentul pe ideea că pacea nu poate fi durabilă fără o înțelegere reciprocă și fără o dezvoltare armonioasă a societăților, obiective pe care UNESCO își propunea să le atingă prin promovarea educației la toate nivelurile, sprijinirea cercetării științifice și protejarea patrimoniului cultural.
Structura cărții este bine definită, urmărind o logică didactică. Începe cu un istoric succint al înființării UNESCO și al principiilor care au stat la baza acesteia. Apoi, detaliază fiecare domeniu de activitate – educație, știință, cultură și comunicare – cu exemple concrete de proiecte și programe inițiate sub egida organizației. Este remarcabil modul în care autorul reușește să explice concepte complexe, precum schimbul cultural internațional sau alfabetizarea globală, într-un limbaj accesibil, fără a simplifica excesiv sau a compromite rigoarea informației.
Un aspect particular al cărții, care o diferențiază de o simplă broșură informativă, este tonul. Deși preponderent obiectiv, se simte o undă de optimism și de credință în puterea dialogului și a cooperării. Nu este un text triumfalist, ci mai degrabă unul care subliniază efortul continuu și provocările inerente unei misiuni atât de ambițioase. De asemenea, cartea oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care România interacționa cu UNESCO în perioada respectivă, evidențiind participarea țării la diverse inițiative și contribuțiile sale la obiectivele organizației.
„Ce este UNESCO” nu este doar o carte despre o organizație, ci și o capsulă a timpului care surprinde spiritul unei epoci. Este o lectură recomandată oricui este interesat de istoria relațiilor internaționale, de evoluția conceptului de cooperare multilaterală și, mai ales, de rolul fundamental al educației, științei și culturii în construirea unei lumi mai bune. Deși informațiile pot fi parțial datate, mesajul central despre importanța dialogului și a înțelegerii reciproce rămâne la fel de relevant.
