Mirajul Gazonului

Descriere

Cartea include ilustratii alb-negru

în 1981, Mircea Lucescu, în vârstă de 36 de ani, încă mai cocheta cu gazonul. Preluase Corvinul Hunedoara în 1979, unde era antrenor-jucător, retrogradase cu echipa în primul sezon, revenise în prima ligă după un an şi se pregătea să preia naţionala după ce tricolorii, în degringoladă, rataseră o nouă campanie de calificare, la Mondialul din Spania 1982.

Era perioada în care Lucescu începea să armonizeze propriile principii de joc cu stufoasa literatură de specialitate pe care o procura din străinătate şi cu cele învăţate de la mentorul său, Angelo Niculescu. Mergea în tribuna stadionului din Baia Mare, unde îşi nota inovaţiile tactice ale unui alt geniu al antrenoratului din România, inegalabilul Viorel Mateianu. La final, drept răsplată pentru că fusese lăsat să-şi ia notiţe, făcea cinste cu câte-o navetă de bere. La meciurile de pe teren propriu îl ruga pe prietenul său, regretatul Dan Cristea, să-şi noteze pe un caieţel ce făceau jucătorii pe teren: câte pase bune, câte pase greşite, câte recuperări, câte sprinturi ş.a.m.d. Era faza embrionară a sistemului de monitorizare a jucătorilor pe care astăzi firme de specialitate îl realizează informatizat, cu ajutorul softurilor.

Tocmai de aceea, capitolul rezervat de Lucescu în cartea sa jocului de fotbal şi direcţiei în care urma să meargă acest sport merită citit şi azi, la 34 de ani distanţă, de orice practicant profesionist al fotbalului. Lecturarea şi asimilarea rândurilor de mai jos ar putea servi drept ghid şi reper pentru mulţi jucători care se ratează înainte de a deveni fotbalişti.