American Journal of Psychotherapy nr. 2

Descriere

Revista oficială a Asociaţiei pentru Dezvoltarea Psihoterapiei. Fondată în 1939
Numărul 2 / 2008

Urmă şi transfer: terapia într-o eră poststructuralistă
Brian S. Appleby
Ca lider al mişcării deconstructiviste, Jacques Derrida a avut un efect profund asupra gândirii moderne. în acest articol, autorul aplică psihoterapiei conceptele lui Derrida. Folosind conceptele de urmă şi diferanţă, sunt descrise identitatea şi relaţia terapeutică. Transferul şi contratransferul sunt privite ca urme, rezultate în urma destrămării dihotomiei terapeut/pacient. Folosirea noţiunilor derrideene de „joc" şi „diseminare" deschide opţiuni terapeutice care permit pacientului/pacientei să exploreze modul în care sensul derivă din viaţa sa. Sunt examinate, de asemenea, întrebări cu privire la construirea sentimentelor şi comportamentelor. Sintetizând, o abordare terapeutică deconstructivistă duce la o gamă largă de libertăţi şi posibilităţi.
Vinovăţia şi multidimensionalitatea sa: abordări empirice utilizând perspectiva kleiniană
Chieko Hasui Hiromi Igarashi Toshiaki Nagata Toshinori Kitamura
După examinarea definiţiilor tipurilor de vinovăţie de persecuţie şi de penitenţă, bazate pe perspectiva kleiniană, am elaborat o măsurare uni-item a acestor tipuri şi am examinat fidelitatea şi validitatea acestui instrument în trei studii, validitatea concurentă a măsurării a fost arătată în populaţia de studenţi la universitate folosind ca validator extern Test of Self•Conscious Affect•3. Chestionarul nu a fost influenţat de un stil de răspuns dezirabil social. Validitatea concurentă a fost demonstrată studiind variabile externe diferite: cele două tipuri de sentimente de vinovăţie corelează moderat unul cu celălalt, dar vinovăţia de penitenţă corelează mai puternic cu variabile legate de maturizarea eului. Stabilitatea test-retest este doar modestă, sugerând o fluctuaţie în timp a constructelor sentimentelor de vinovăţie măsurate.
Psihoterapie 2.0: Blogging-ul pe MySpace® ca autoterapie
Leon Tan
O anchetă condusă de America Online (AOL®) în 2005 a raportat uimitoarea descoperire că aproape 50% dintre cei care postează pe logurile de pe internet (webloguri sau bloguri), le folosesc drept o formă de autoterapie. Această descoperire a trecut relativ neobservată pe psihoterapeuţi şi alţi profesionişti din cadrul sănătăţii mintale. Dată fiind populaţia de bloggeri (cei care postează jurnale pe internet) şi de cititori, semnificativă la nivel mondial, şi problema aparent greu de gestionat a bolii mintale în lume (conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, povara globală a bolii mintale cântăre şte mai mult decât a tuturor cancerelor la un loc), posibilitatea bloggingului ca autoterapie merită o atenţie mai mare. Cercetările care investighează posibilităţile sanogene ale blogurilor susţin o promisiune specifică, cel puţin pentru cei dispuşi să scrie şi pentru cei care lucrează cu pacienţi care scriu. Acest articol pune întrebări asupra modului în care cineva ar putea să utilizeze un blog în cadrul unei reţele sociale ca formă de autoterapie. Pe baza unui interviu realizat cu un blogger în mai 2007, am construit un portret al individului care utilizează bloggingul ca autoterapie. Evaluarea procesului negativ: o comparaţie a alianţei de lucru, comportamentului interpersonal şi a coerenţei narative în trei situaţii ale rezultatelor psihoterapiei Lisa Wallner Samtag J. Christopher Muran Paul L. Wachtel Arietta Slade Jeremy D. Safran Arnold Winston Scopul acestui studiu a fost acela de a investiga interrelaţionarea a trei dimensiuni ale relaţiei terapeutice şi validitatea lor în predicţia rezultatelor tratamentului • situaţii de eşec al terapiei. Patruzeci şi opt de diade pacient-terapeut, în terapii cu durata de 30 de şedinţe ale unor pacienţi cu tulburări de personalitate au fost clasificate astfel: cazuri de renunţare prematură la terapie (RP), cu rezultat slab (RS), cu rezultat bun (RB). în cazurile de renunţare prematură terapia s-a încheiat în timpul primei treimi a tratamentului, iar pacienţii au indicat insatisfacţie faţă de terapie sau terapeut. Evaluarea alianţei de lucru, a comportamentului interpersonal şi un nou instrument pentru măsurarea coerenţei narative în prima treime a tratamentului au arătat că în diadele RP alianţele terapeutice erau semnificativ mai slabe, iar coerenţa narativă era mai redusă în primele şedinţe, în timp ce diadele RS care au încheiat complet protocolul de tratament de 30 de şedinţe au demonstrat, în mod neaşteptat, cel mai mare grad de complementaritate a ostilităţii. Sunt discutate implicaţiile clinice ale rezultatelor. Epicureismul moderat: note către definirea unei atitudini terapeutice Carlo Strenge în general, psihoterapeuţii nu se simt confortabil să se adreseze credinţelor pacienţilor, în special credinţelor religioase, datorită dorinţei de a respecta subiectivitatea clientului şi de a evita abuzul de autoritate terapeutică. Prima aserţiune a acestui articol este că, în anumite circumstanţe, investigarea structurii credinţelor clientului poate fi un catalizator important al schimbării, aşa cum este exemplificat printr-o prezentare de caz extinsă. Această poziţie presupune că o mare parte a daunelor individuale şi colective produse de sistemele de credinţe rigide derivă din funcţia lor de apărare în faţa conştientizării morţii, aşa cum este descrisă de teoria gestionării terorii. Articolul dezvoltă concepţia unei metaatitudini terapeutice faţă de credinţă, epicureism moderat, legat de filosoful grec clasic Epicur (341•270 î.Hr.). Epicureismul moderat presupune atenuarea ataşamentelor faţă de toate sistemele de credinţe, chiar şi faţă de teoriile terapeutice, pentru a reduce potenţialul lor de inhibare a creşterii personale. Articolul prezintă argumentul că epicureismul moderat este concordant cu cele mai multe abordări terapeutice şi permite aducerea în discuţie a credinţelor clienţilor fără a interfera cu dreptul lor de a decide.