Dictionar de proverbe si zicatori romanesti

Descriere

Bogatia unei limbi nu consta in numarul de cuvinte. Adevarata bogatie consista totdeauna in locutiuni, in acele tiparuri neschimbate care se formeaza in curs de mii de ani si dau fiecarei limbi o fizionomie proprie... Caci la urma urmelor e indiferent care sunt apucaturile de care se slujeste o limba, numai sa poata deosebi din fir in par gandire de gandire. Un singur cuvant alaturat cu altul are alt inteles [...] Aceasta parte netraductibila a unei limbi (locutiunea) formeaza adevarata ei zestre de la mosi-stramosi, pe cand partea traductibila este comuna gandirii omenesti in genere.
Mihai Eminescu

Mai sus s-a vorbit doar in treacat despre structura proverbului si zicatorii. Proverbul este o structura bimembra, constand dintr-o constatare ("cine se scoala de dimineata") si o concluzie-apreciere ("departe ajunge"). Proverbul este un rationament complet, avand subiect si predicat, zicatoarea este o concluzie-apreciere, un rationament axiomatic ("I-a cantat cucul") dat fara constatarea expusa aparte. Zicatoarea este totul: si constatarea si concluzia date intr-un membru si nu in doi (mai concis).
La fel formele compozite maxima, sentinta, povata s. a. au o structura complexa ca si proverbul. Se apropie adesea de zicatoare asemanarea.
Proverbele, zicatorile (zicalele) sentintele, povetele, maximele, oricare ar fi originile lor (populare sau culte, carturaresti) sunt specii morali-zatoare-etice (in ultima instanta). De aici pe prim plan se plaseaza esentele calitative spirituale - (moral-etice) si aprecierile date direct (mai rar) si mai adesea figurativi exprimate poetic cu ajutorul unor figuri cum este alegoria, simbolul, comparatia, metafora etc.