Recurs la Evanghelie

Descriere

Zilnic, pentru că că ocupaţia mea este cea de jurna¬list, am de-a face cu cele mai teribile întâmplări. Cunosc cei mai ciudaţi oameni, aud cele mai teribile povestiri. Dau mâna cu politicieni… într-un cuvânt, pe lângă lucruri frumoase, am parte şi de multă mizerie. Noi, ziariştii, parcă suntem, câteodată, adevăraţi scafandri ai mocirlei umane. Ne scufundăm, căutăm cele mai urâte şi mai ascunse unghere sau fapte ale societăţii. Adu¬cem la suprafaţă toată zgura, toată pleava. Mă consum mult, pentru că pun la inimă. Simt cum mă încarc, cum iau cu mine din putoarea, din duhoarea mizeriei, câte un iz. N-am făcut – slavă Domnului – bătături pe inimă, nu m-am abrutizat, dar astfel de lucruri îmi îmbătrânesc sufletul. Singurele momente de bucurie reală sunt atunci când îndrept o mârşăvie, când ajut un om. Când mă fac sau mă cred un justiţiar. Şi mă mai simt bine, cuprins de o căldură plăcută, atunci când îmi apăr Biserica. Atunci când sar în ajutorul celei mai nobile instituţii divino-umane care mai există în acestă perioadă. Când mă solidaririzez cu ea, când simt că sunt un tot cu ea. E adevărat că mai sunt fapte care mă mâhnesc, dar faptele sunt ale oamenilor, care-s păcătoşi, şi nu ale Bisericii. Acest al treilea volum – după Polemici orto¬doxe şi Răfuieli în duh – este o colecţie de articole. O stare de fapt, o zbatere a Bisericii către apele liniştite. în Polemici ortodoxe, am radiografiat Biserica de după 1989, sub Patriarhul Teoctist, iar, în Răfuieli în duh, primul an de patriarhat al Prea Fericitului Daniel. în acesta, încerc să dau umile răspunsuri la provocările, dar şi la atacurile la care a fost supusă Biserica din 2008 încoace. Doi ani de presiuni politice, de imixtiuni poli¬tice, de diversiuni… N-am strâns aceste articole din orgoliu, pentru a-mi vedea încă o dată numele trecut pe o carte, ci ca pe o mărturie! Ca pe o depoziţie pentru viitor, că noi, ortodocşii, am reacţionat! Poate cei mai tineri, când vor scrie o istorie onestă a Bisericii Ortodoxe de după 1989, vor băga în seamă şi aceste eforturi editoriale!

Florian Bichir

„în România marile adevăruri se spun în şoaptă!”. Cred că această carte este una cu multe, foarte multe şoapte. Este vremea rezistenţei. Nu la fel ca în perioada comunismului, e drept. Măcar acolo diavolul avea faţă, ştiai de unde vine şi încotro bate. Acum, e din ce în ce mai insiduos, mai ascuns în bune intenţii. Mai cu res¬pect faţă de drepturile omului, gargaragiu într-ale filosofiei spirituale, atent la mojararea unor substanţe ale religiosului cu erezia continuă, snob şi profitor de toţi snobii – inclusiv de cei cu ifose duhovniceşti. Acum, e mai periculos şi din cauză că îl sprijinim fără condi¬ţionare, că îl lăsăm să-şi facă mendrele prin propria noastră cooperare, incomplet refăcuţi de propriile frustrări, neatenţi la nuanţe, grabnici în aluzii şi bârfe, cârtitori – mai ales acolo unde nu avem propriile soluţii. îmbătaţi cu siropuri ale evlaviei personale, departe de conţinuturile realismului evanghelic.
Cartea lui Florian Bichir e un izvor de şoapte. Iar, când istoria devine mai dragă decât prezentul, te rogi lui Dumnezeu să te ajute să te odihneşti pe astfel de pagini. Tonifiante.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula