Paradoxul iubirii

Cartea lui Pascal Bruckner este binevenita in biblioteca oricui. Cu siguranta daca ar putea vorbi si-ar ridica nasul dintre celelalte carti de pe raft si ar spune: “Am o justificare profunda a trairilor care au stat la baza scrierii fiecareia dintre voi”.

Pascal Bruckner ne propune ca subiect iubirea. Dar nu una poetica, ci una studiata la sange, in toata splendoarea sau uratenia ei. Imi este greu sa cred ca un om care iubeste poate privi lucrurile atat de pragmatic si de tehnic, ca poate diseca si analiza din toate unghiurile acest nobil sentiment, incercand sa-i gaseasca sensul. Doar daca o face de la o distanta “sigura”.

Legatura iubire-sex este privita din mai multe perspective. Abordand sexul fara perdea, autorul ne arata calea prin care mintea umana ajunge sa fie subjugata de iubire si sa i se supuna neconditionat. Dar mai ales sunt analizate paradoxurile ce constau in a dori libertatea si iubirea in acelasi timp, desi societatea contemporana pare – inca – sa accepte doar pe una sau pe cealalta. Suntem macinati de dorinta de libertate atunci cand ne aflam intr-o relatie stabila. Iar cand suntem singuri si liberi ca pasarile cerului, am da orice sa primim perechea de catuse “roz”. In alte capitole sunt prezentate diferentele semnificative care au stat la baza perceptiei iubirii in fiecare perioada istorica. De asemenea, aflam cat de critici putem fi in alegerile facute, chiar si atunci cand ne consideram subiectivi si indragostiti.

Punand sub lupa iubirea, dar si alte constante ale naturii umane, autorul nu se deplaseaza niciun milimetru de pe linia realitatii. Ca cititori, avem ocazia sa ne exploram laturile tabu ale personalitatii si mi se pare grozav ca o facem astfel in deplina intimitate - noi cu cartea si atat. Limbajul folosit nu este dintre cele mai usoare, fiind caracteristic literaturii filosofice si putin psihologiei. Totusi, am inteles o mare parte din continut, regasind in pagini franturi din trairile si gandurile neexprimate si complet ascunse care m-au vizitat de-a lungul timpului.

Pentru ca nu cunosteam stilul autorului, ma asteptam sa aiba o viziune mai romantica si personala asupra “paradoxurilor iubirii”, pe care le intuiam intr-o oarecare masura. Dar nici varianta lui nu mi s-a parut rea. Sa pui iubirea la microscop si sa privesti haosul din ea nu e tocmai usor, cu atat mai mult sa incerci sa pui lucrurile in ordine, prin idei proprii sau ale altor intelepti ai lumii. In momentul in care trairea isi face aparitia, ordinea si pragmatismul se topesc complet. In asemenea conditii, avem nevoie si de cate o oaza de ratiune, cum este aceasta carte.