Tânăra mireasă

Sophie Kinsella este, fara doar si poate, una dintre cele mai bune autoare chick-lit. Asa ca fiecare noua aparitie sub semnatura ei este un motiv de bucurie pentru mine - nu de multe ori mi se intampla sa ma distrez copios cand citesc, dar cartile ei parca imi deseneaza un zambet permanent pe chip.

Cu Madeleine Wickham insa, altfel sta treaba. Nu credeam ca vor fi cine stie ce diferente de stil, la urma urmei vorbim despre aceeasi autoare (Sophie Kinsella este pseudonimul sub care Madeleine Wickham si-a publicat cele mai iubite carti). Daca nu ar fi fost numele Sophiei Kinsella pe coperta, poate ca mi-ar fi placut mai mult cartea de fata. Pentru ca as fi luat-o ca atare, fara sa imi creez anumite asteptari, fara sa fac comparatii (in urma carora saraca "Tanara mireasa" a iesit in dezavantaj), fara sa sper la hohotele de ras cu care eram obisnuita. De data asta, nu numai ca nu am ras, dar nici personajele nu au parut sa se distreze prea tare - exceptie facand prologul, mult prea scurt insa pentru a se pune la socoteala.

Sa le luam pe rand: Milly este la un pas de a se casatori cu Sam, un tanar bogat, serios si dornic sa isi intemeieze o familie mare si unita. Doar ca pe cand avea 18 ani, a acceptat sa intre intr-o casatorie de forma cu un american, pentru a-l ajuta pe acesta sa obtina viza si sa ramana in Anglia, alaturi de iubitul lui. Cum intre timp a omis sa divorteze de acesta si nici legatura nu au mai pastrat-o, se vede acum nevoita sa rezolve situatia, cand noua nunta - una fastuoasa - bate la usa. Iar sotul, ia-l de unde nu-i! Nu suna a mireasa fericita, nu?

Simon, viitorul sot, este dezamagit de tatal sau, pe care il considera, pe buna dreptate, vinovat de destramarea familiei. Este asa de pornit sa ii dea peste nas cu familia lui fericita, incat nu isi da seama ca Milly cea de care este el indragostit nu are nicio legatura cu adevarata Milly. Iar adevarul il va lovi in plin.

Isobel, sora mai mare a lui Milly, pare prototipul femeii de cariera, pentru care gandul intemeierii unei familii trece in plan secund. Cu toate acestea, si ea ascunde un secret care o impiedica sa zambeasca.

Mama lui Milly pare a avea ca unic scop in viata organizarea unei nunti de neuitat pentru fiica ei, in timp ce tatal acesteia trece printr-o criza a varstei mijlocii si da de inteles ca vrea sa scape dintr-o casnicie care e oricum, numai linistita nu.

Rupert, cel care in urma cu 10 ani parea cat se poate de indragostit de Allan, este casatorit cu o femeie excesiv de religioasa, pentru care homosexualitatea este un pacat de neiertat.

Mai sunt si alte personaje, mai mult sau mai putin importante, dar la fel de nefericite: fiecare are fie un secret, fie o povara care il apasa sau o problema care nu isi gaseste rezolvare. Doar ca este destul de greu sa empatizezi cu acestea, intrucat toate lasa impresia cum ca isi merita soarta. De exemplu, e greu sa ii plangi de mila lui Milly, cand nunta visurilor ei se transforma intr-un cosmar. Fetito (ca nu ii pot spune altfel), te-ai casatorit deja, acum 10 ani! Faptul ca nu ai spus nimanui si ca nu ai facut nimic in privinta asta, nu inseamna ca mariajul s-a anulat din oficiu. Imi plac personajele zapacite (o specialitate a lui Kinsella), dar Milly este, ma scuzati, de-a dreptul prostuta.

Finalul indreapta tot, in buna traditie chick-lit. Avem parte de nelipsitul happy-end, dar eu inca mai astept sa apara adevaratul erou al povestii, pentru ca Simon nu m-a convins deloc. Oare sunt singura care ar fi preferat ca Milly sa ramana cu fotograful?