Violul. O poveste de dragoste

Joyce Carol Oates atinge punctele nevralgice ale vietii americane: orizontul meschin al orasului de provincie, educatia tinerilor sub semnul violentei si al drogurilor, modul de a apara pe cel din familie, indiferent de vinovatie sau nevinovatie, terorizarea victimelor pe termen lung, ticalosia avocatilor care speculeaza situatii ca sa cistige, ocolind abil legea si absolut indiferenti fata de ideea dreptatii, fata de bine sau rau.

De la Onoarea pierduta a Katharinei Blum de Heinrich Boll nu am citit un rechizitoriu mai dur al unui scriitor la adresa societatii in care traieste. Ca tensiune si nerv, aminteste constructia perfecta din „Cronica unei morti anuntate” de Gabriel Garcia Marquez: suita de secvente si marturii ce surprind pas cu pas fapte si reactii, intr-o succesiune a vocilor, din care constant revine vocea fetei, careia acea zi de 4 Iulie i-a schimbat viata definitiv.

Dar partea cea mai frumoasa a cartii este povestea de dragoste: o iubire ce se dovedeste prin fapte, caci exista un om care-i pedepseste pe violatori. A doua justitie este mult mai eficienta decit cea a tribunalului, nu o deconspir ca sa nu rapesc placerea celor ce vor citi romanul, lovitura de maestru si proba de virtuozitate literara. De altfel, Joyce Carol Oates s-a aflat pe lista favoritilor la Nobel si o vad in duzina marilor scriitori contemporani care merita cu prisosinta nobelizarea. Pina atunci, abia astept noul roman, „Mindra fecioara”, in curs de aparitie la Editura Polirom.

Un grup de tineri beti si drogati violeaza o femeie intr-un parc, sub ochii fetei ei de 12 ani. Apoi o bat pina cred ca a murit. Femeia ajunge in spital inconstienta. La proces, tipii care au violat-o pretind ca, de fapt, au platit-o si ca apoi s-au luat la cearta din cauza banilor. Procuroarea e suficient de slab pregatita incit avocatii tipilor sa-i dea pledoaria peste cap. Si atunci intra in actiune cu pistolul politistul care le-a descoperit in parc pe cele doua.

Violul – o poveste de dragoste are simplitatea frusta a faptului divers si acumularea alerta de tensiune dintr-un scenario cinematografic. Scurtul roman este turnat in forma thrillerelor de tip „crima si pedeapsa”: infaptuitorii unui act de violenta revoltator, exonerati de lege, sint doboriti unul cite unul de un justitiar.

…forta lui rezida in surprinderea psihologiei victimei, a modului dureros in care aceasta isi recistiga demnitatea pierduta si cheful de viata.

Ce face cele doua naratiuni interesante este stilul in care sint istorisite, un stil incisiv, necrutator, care taie ca un bisturiu, cauzindu-ne rani aproape la fiecare pagina.

…in Violul, prozatoarea reuseste sa intre nu doar in pielea victimei, de unde da glas tipetelor de deznadejde ale unui suflet torturat, dar si in cea a agresorilor, a corpurilor care tortureaza.

Un lucru o sa va zic cu siguranta: o sa va placa. Mai ales daca ati trecut vreodata printr-o situatie in care sa fiti nedreptatiti, sa fiti priviti in vreun anume fel sau pur si simplu sa fiti marginalizati pentru ceva ce n-ar trebui considerat neobisnuit, atunci o sa va placa nespus de mult.