Istoria romanilor . Volumul 5 - O epoca de innoiri in spirit european (1601-1711/1716). Editia a II-a, revazuta si adaugita

Descriere

Secolul al XVII-lea despre care tratează acest volum al Istoriei românilor a fost foarte diferit apreciat în istoriografia noastră, ca perioadă de sfârşit a evului mediu, ca preludiu al epocii moderne sau ca perioadă de tranziţie între aceste două epoci.
Autorii volumului de faţă al sintezei academice şi-au înţeles datoria de a se apleca asupra acestui secol cu acribia şi reverenţa cuvenite fiecărui segment al istoriei naţionale, pentru a-i identifica şi înfăţişa corect aportul la desfăşurarea ei.
Ceea ce conferă secolului al XVII-lea semnificaţie particulară în istoria românilor sunt fenomenele noi de ordin politic şi cultural care au loc în cursul lui, determină schimbări durabile şi marchează pe toate planurile societăţii evoluţiile ulterioare.
Atunci apare noua generaţie de intelectuali educaţi în şcoli înalte din Apus, sau în ţară, dar după modele tot apusene, cu concepţii şi surse de informare noi, care le îngăduiau o altă viziune asupra lumii, trecutului şi destinelor ei, stimulând istoricilor spirit critic, iar cugetătorilor scepticism faţă de soluţiile autoritare ale tradiţiei acceptate până atunci. Umanismul în varianta creştină a Contrareformei sau cel civic de model veneţian, istoriografia întemeiată pe izvoare variate, autohtone şi străine, interpretate critic şi comparatist, etica inspirată din filosofia anticilor căutată direct în originalele greco-latine, şi de prudenţa impusă de nesiguranţa timpurilor, principiile filologice aplicate în traducerile de scrieri biblice şi patristice, înlocuirea în cultul religios şi în scris a slavonei cu limba română devenită instrument de creaţie literară, toate acestea sunt achiziţii ale secolului al XVII-lea. Diplomaţia, activitate indispensabilă statelor care nu se pot bizui pe puterea armelor, este reprezentată de profesionişti cultivaţi, poligloţi, căutaţi pentru iscusinţa lor şi de curţile străine, ca Nicolae Milescu şi fraţii Corbea.
înnoirile sunt deopotrivă prezente în cabinetele de lucru ale cărturarilor, care îşi alcătuiesc biblioteci bogate, înzestrate cu opere celebre ale autorilor vechi sau contemporani, cu lexicoane, dicţionare diverse şi atlase, întru nimic mai prejos de bibliotecile colegilor lor de studii de la Cracovia, Veneţia sau Padova. în a doua jumătate a secolului cunoaşte un nou avânt arta imprimeriei. S-au tipărit atunci ediţii princeps reputate ale Sfinţilor Părinţi, folosite şi în Occident, chiar republicate acolo până în secolul al XlX-lea. în arsenalul aprigelor controverse dintre ortodocşi, catolici şi reformaţi din secolul al XVII-lea, un loc important l-au ocupat cărţile dogmatice ale marilor teologi ai Bisericii Orientale, imprimate la Bucureşti, laşi, Târgovişte şi Râmnic.
Sensul înnoitor şi consecinţele durabile ale fenomenelor secolului al XVII-lea nu îngăduie, aşadar, caracterizarea lui comodă dar insuficientă, ca simplu interval de tranziţie între două epoci.
Deşi în Moldova şi Ţara Românească evoluţiile în economie, comerţ, relaţiile sociale, dezvoltarea oraşelor şi a instituţiilor au avut aici alte ritmuri decât peste Munţi, manifestările intelectuale, literare şi artistice urmează, în expresii proprii românilor, cursul european şi, îndeosebi pe aceste planuri, inovaţiile sunt numeroase, iar voinţa de schimbare puternic afirmată.