Filosofia si pedagogia culturii - De la Homer la Platon si Zamolxe

Descriere

Pedagogia culturii. Iata o sintagma care vrea sa propuna si sa lanseze o noua si, in acelasi timp, mai veche disciplina pedagogica. Un nou mod de a gandi si de a fi in lume; sau o noua dianoia cum ar spune Isocrates. Sa mai spunem, de la inceput, ca nu este vorba doar de o stiinta pozitiva riguroasa si de laborator, ci de o sophrosye, adica de o intelepciune la care ajungi pe masura ce meditezi mai mult asupra omului si cresterii umane, culegand si decantand cunostinte si teorii din toate stiintele si artele care pana acum au incercat sa dezlege misterul om sau sa-l construiasca. Valoarea pragmatica a acestei discipline, desigur, poate insemna un om si un cetatean mult mai constient de el insusi si mai responsabil in societate si in lume, si politici culturale si sociale mult mai intelepte si mai apropiate de ceea ce astazi se cheama „o dezvoltare durabila“.

Pedagogia culturii se naste din apropierea si logodirea a doi termeni: din termenul „pedagogie“ si din termenul „cultura“, termeni care au o bogata istorie si o mare bogatie de sensuri si din doi parinti care dintotdeauna au fost apropiati, dar nu intotdeauna au facut casa buna.

De aceea, pentru a evita neintelegeri scolastice otioase, vom spune, pentru inceput, ca termenul „pedagogie“, in aceasta formula, are ceva de-a face cu educarea, cresterea si formarea omului si a generatiilor tinere, iar termenul „cultura“ se refera la toate activitatile si valorile invatate, inventate si create de om.