Jocuri ale virstei tirzii

Descriere

Cînd, în 1989, Luis Landero debuta cu Jocuri ale vîstei tîrzii, cititorii spanioli au descoperit cu surprindere că se află în faţa unui mare scriitor, perfect stăpîn pe arta construcţiei romanului, un scriitor care, înarmat cu luciditate, imaginaţie, candoare şi umor, se încumeta să păşească pe drumul deschis de Cervantes. Reacţia criticii literare a fost promptă - Premiul Naţional pentru Literatură şi Premiul Criticii, în 1990 -, iar la scurt timp romanul a fost tradus în peste zece limbi.
Jocuri ale vîrstei tîrzii se află la graniţa între realitatea inacceptabilă a existenţei şi fantasticul proiectat de idealurile noastre irepresibile. Gregorio, mărunt funcţionar, e incitat de Gil - figură încă mai umilă, trăind la ţară - să-i vorbească despre lumea oraşului, iar Gregorio e tentat să fabuleze şi îşi construieşte, din năzuinţele lui secrete, un personaj seducător - poetul Faroni - căruia i se substituie.
începe un joc al celor doi adolescenţi întîrziaţi, încărcat de porniri nobile şi de stratageme pentru mascarea realităţii. în punctul în care fantezia se cere confirmată de realitate, se produce ruptura tragicomică: Gregorio şi Gil devin un Don Quijote şi un Sancho porniţi în aventura riscantă a păcălelii de sine, singura soluţie într-o lume din care idealul poetic a dispărut.