Enigma Otiliei, Volumul al II-lea - Cap. XIII-XX (G. Călinescu, Editura Tineretului): O Coborâre Treptată în Măruntaiele Vieții Burgheze
Ultimele opt capitole ale romanului Enigma Otiliei, publicate inițial separat și reluate ulterior sub forma celui de-al doilea volum, ne poartă într-o zonă a poveștii unde misterul inițial se disipează treptat, lăsând loc unei radiografii amănunțite a moravurilor și a destinelor individuale. Continuând firul narativ început în volumul anterior, G. Călinescu ne oferă o perspectivă mai matură, mai dezabuzată, asupra personajelor pe care le-am îndrăgit sau detestat deja.
În aceste capitole, accentul se mută de pe romantismul adolescentin al relației dintre Felix și Otilia către complexitatea maturizării și confruntarea cu realitățile pragmatice ale vieții. Urmărim evoluția lui Felix, acum medic ambițios, dar încă marcat de incertitudini afective, și destinul Otiliei, care, fidelă enigmaticului ei caracter, refuză să se lase încorsetată de așteptările societății.
Călinescu excelează în a zugrăvi evoluția relațiilor interumane, dezvăluind treptat motivațiile ascunse ale personajelor. Aglae Tulea, în pofida aparențelor de matriarh autoritar, se dovedește a fi o victimă a propriilor sale obsesii. Aurica, în goana ei disperată după un statut social superior, ilustrează tragismul unei existențe reduse la calcule meschine. Costache Giurgiuveanu, chiar și dincolo de moarte, continuă să își exercite, indirect, influența asupra destinelor celor din jur.
Stilul lui Călinescu, bogat în detalii și observații psihologice fine, rămâne o constantă, oferind o lectură densă, plină de substanță. Descrierile minuțioase ale mediului burghez, ale interiorului caselor și ale vestimentației, nu sunt simple elemente decorative, ci contribuie la crearea unei atmosfere credibile și la definirea statutului social al personajelor.
Deși ritmul narativ se domolește comparativ cu primele capitole, aceste ultime pagini ale romanului reușesc să mențină interesul cititorului prin explorarea dilemelor morale și a complexității naturii umane. Finalul, deschis interpretărilor, invită la reflecție asupra relativității adevărului și asupra imposibilității de a deține controlul absolut asupra destinelor noastre.
Această secțiune a romanului este o lectură esențială pentru a înțelege pe deplin viziunea lui Călinescu asupra societății românești interbelice și pentru a aprecia profunzimea analizelor sale psihologice. Reprezintă o coborâre treptată în măruntaiele unei lumi pline de contradicții, o lume în care aspirațiile idealiste se lovesc adesea de cinismul și de interesele meschine.
