Psihanaliza focului

Descriere

Focul este pentru Gaston Bachelard elementul care a captat încă din preistorie imaginarul oamenilor: atracţia luminii şi a căldurii se dublează de primejdia focului care poate arde, simbol a ceea ce este interzis, fascinant şi neînţeles. Bachelard, în calitate de filosof al imaginarului, primul din istoria gândirii care a fost preocupat de complexele culturale, a scris o poetică a reveriei pe tema apei, o poetică a reveriei pe tema pământului, iar în cartea de faţă se preocupă de al patrulea element, pe care filosofii antici au încercat să şi-l explice ca pe un principiu creator, iar oamenii primitivi l-au asimilat cu Soarele, divinizându-l. Alchimiştii credeau cu convingere că focul este o fiinţă vie, capabilă să transforme materia. Forţa distructivă a acestui element i-a îngrozit şi le-a impus respect oamenilor, iar puterea sa de a purifica a născut legende. Focului i-au fost acordate valori sexuale, a fost înconjurat de mituri, a fost întruchipat în personaje divine, malefice sau binevoitoare. Tot acest complex de imagini este analizat de Gaston Bachelard cu instrumentele psihanalizei, dar şi cu forţa extraordinară a discursului unui scriitor pe care toţi teoreticienii imaginarului îl recunosc ca precursor.