Contele de Monte-Cristo (vol. 1 & 2)

Aruncat pe nedrept in inchisoare, Edmond Dantes se razbuna dar in acelasi timp ii rasplateste pe cei care i-au facut bine. Este un roman cam lung, dar pe care l-am citit rapid. Cartea are magia sa…personajele te poarta intr-o lume fascinanta. Intotdeauna mi-au placut cartile lui Dumas, poate si pentru ca prezinta povesti de viata interesante, personaje care par vii..M-am asteptat ca finalul sa il aduca pe Dantes in bratele lui Mercedes, insa destinul ii este pecetluit..pe masura ce citesti cartea, observi ca actiunea este tot mai complicata…Cert este ca cei doi nu mai sunt impreuna la finalul romanului…partea asta m-a dezamagit putin.
“Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte.”
“Pentru omul fericit, rugăciunea nu-i decât un amestec monoton şi fără sens, până în ziua când durerea vine să-l înveţe pe nefericit limbajul sublim cu ajutorul căruia să-i vorbească lui Dumnezeu.”
“Aşa trecem adeseori pe lângă fericire, fără să o vedem, fără să o privim, şi dacă am văzut-o şi am privit-o, fără să o cunoaştem.”
“Poartă-ţi în suflet durerea aşa cum norul poartă în el ruina şi moartea, ca pe o taină pe care n-o înţelegi decât în clipa când izbucneşte furtuna…”
“Dacă veţi compara durerile vieţii reale cu bucuriile vieţii închipuite, n-aveţi să mai doriţi să trăiţi niciodată şi veţi dori să visaţi veşnic.”
“Se spune că bucuria nu doare, aşa ca am venit neanunţat.”