Ochii Beatricei.Cum arată cu adevărat lumea lui Dante?

Descriere

EBOOK – EPUB / PDF

„Imaginaţi-vă că am trăi într-o lume ca o bilă mică. Asta ar însemna că spaţiul este curb. Acum, să presupunem că eu aş întinde mâna inainte. Dacă sfera lumii noastre ar fi foarte mică, ştiţi ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, într-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, având adică o curbură îndeajuns de mare, pentru a-mi scărpina ceafa ar trebui să intind mâna în faţă. Asta e vestea bună. Vestea rea este că, într-o astfel de lume, în faţa mea s-ar afla mereu un om necioplit care, neam prost, ar sta numai cu spatele la mine - iar acesta aş fi chiar eu! Dar se mai întâmplă ceva, independent de faptul că spaţiul este sferic ori nu. Ceea ce eu văd atunci când mă uit drept în faţă nu este o situaţie contemporană cu mine, ci una care s-a petrecut în trecut: mi-aş vedea, dacă spaţiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineaţă, să zicem, nu ceafa de acum. Atunci când privim cerul înstelat de deasupra noastră noi nu vedem prezentul, ci trecutul situaţiilor stelare la care ne uităm: orice privire în adâncul cerului este de fapt o privire aruncată în trecut, şi anume, cu cât mai departe ne uităm în spaţiu, cu atât mai la început - spre începutul timpului - pătrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui să fie originea universului. Această afirmaţie, corectă în cosmologia modernă, ne readuce imediat în minte descrierea făcută de Dante lumii văzute de el în ascensiunea sa. Căci Dante se îndreaptă constant spre Dumnezeu, adică spre izvorul, spre originea lumii: una din descrierile posibile ale lumii pe care Dante ne-o prezintă, la care sunt sigur că ar subscrie, este aceea în care Pămantul este centrul unei enorme sfere globale, a cărei circumferinţă reprezintă chiar originea timpului şi spaţiului - adică Dumnezeu." (Horia-Roman PATAPIEVICI)