Cinci colturi

Faptul că presa e de ani buni coruptă și puțini jurnaliști au mai rămas cinstiți se știe, ce nu se știe sau tindem să ne mințim că nu e așa e faptul că firea omului se schimbă atât de repede și ușor, și nu în bine, din păcate. Câți suntem în stare să recunoaștem un adevăr murdar despre noi și să ne asumăm consecințele și câți nu tindem să mușamalizăm totul și să afișăm un chip angelic? Cred că nu-i nevoie să mai spun în ce direcție se înclină balanța.

Llosa îmbină trei sferturi de realitate cu o treime de ficțiune și ne aduce în prim plan viața din Peru din timpul dictaturii lui Alberto Fujimori. Acesta din urmă a fost ales președinte în anul 1990 și, surprinzător, candidatul aflat în cealaltă parte a ringului a fost chiar Llosa. Fujimori, împreună cu șeful Serviciilor Secrete, zis și Doctorul, făceau fix ce voiau. Sforile țării erau în mâinile lor și aceștia nu se dădeau în lături de la nimic. Ba chiar aveau la mână și un ziarist, Rolando Garro, ce dădea de pământ în ziarul său de scandal, Destapes, cu oricine stătea în calea celor doi din conducere.

Enrique Cardenas, Quique cum îi spun apropiații, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Peru, ajunge să fie șantajat de Garro. Acesta din urmă deține niște poze indecente ce i-ar putea compromite statutul social și nu numai. Totuși, din toată povestea aceasta, cel mai rău ajunge ziaristul, întrucât a făcut acest demers de capul lui, fără să ceară permisiunea Doctorului și președintelui. Cu siguranță, astfel de proceduri au loc și acum. Unele sunt destul de vizibile, altele se petrec fără ca noi să știm, însă totuși se petrec și e crunt.

Llosa ține să scoată în evidență nu doar corupția din cadrul presei și conducerii unei țări, ci și ipocrizia din rândul oamenilor. Soția lui Quique împreuna cu soția celui mai bun prieten al acestuia au în secret o relație amoroasă. Acestea două pleacă în diferite escapade pentru a se putea bucura pe deplin de relația lor. Nimic de reproșat, fiecare face ce vrea cu viața lui. Totuși, e uimitor cum soția lui Quique rămâne șocată și se simte cumplit ofensată atunci când află cu ce era șantajat acesta, mai exact cu poze din cadrul unei orgii. Gen, cum poate Quique să-i facă una ca asta tocmai ei? Ea care n-are nimic de ascuns. Serios?!

Mi-a plăcut în schimb cum Llosa a încercat să păstreze și ceva curat în poveste, mai exact atitudinea Bondoacei, cea care lucra la ziar cu Garro. Aceasta nu era la curent cu faptul că șeful ei era manipulat de cei din conducere, iar atunci când află încearcă să-i salveze onoarea, încearcă să-i salveze statutul de ziarist. Continuă să scrie cu pasiune pentru ziar și face orice pentru ca acesta să nu dea faliment și să nu mai fie corupt. Și îi reușește.

E o lectură ușor de parcurs. N-aș putea spune plăcută, căci povestea nu-i de mers la inimă, însă bine scrisă. E nevoie ca din când în când cineva să ne aducă aminte ce se petrece în lumea aceasta. Nu că am uita, însă tindem să ne prefacem că nimic nu se întâmplă în loc să conștietizăm astfel de orori și să încercăm să schimbăm ceva, atât cât ne stă în putință.