După plâns

Descriere

Există călătorii spre capătul nopții, dar la fel de bine există călătorii spre capătul zilei, care nu încetează niciodată să înceapă sau să se termine și care au ca scop, dacă asta vreodată a fost un scop, viața. La fel e și După plâns: o carte despre un om singur într-o lume de oameni singuri, un solilocviu despre neputința de a mai vorbi atunci cînd toate cuvintele sînt greșite. Ce nu transpare însă în tot acest amestec de text și joc narativ e posibilitatea recreării unui cîmp social. Pentru că, dacă în dependență se pierde ceva cu adevărat – un lucru aproape imposibil de recuperat –, exact apartenența la orice societate e acest lucru. Morgana oricărui dependent, după ce a renunțat la alcool sau droguri, constă în apartenența la un cîmp social, la un grup, la o formă de normalitate. Personajul cărții nu are nume pentru că și-a pierdut posibilitatea oricărui nume, în cădere și-a pierdut pînă și identitatea. Iar în lipsa numelui totul poate fi spus, totul e posibil și, în același timp, imposibil, textul literar e viață și viața e text literar și orice limită se șterge înainte de a exista.

„După plîns nu este o carte ca oricare alta, ci o texterapie, o formă narativă de o intensitate aparte, care surprinde cu mare acuitate sinuosul drum al revenirii la sine parcurs de naratorul personaj. Sofisticat şi inteligent, romanul lui Cristian Fulaş spune povestea unui Orfeu contemporan scufundat în Infernul generat de propriile slăbiciuni, dar capabil să descopere, prin scris, o cale de ieşire şi de regăsire.” (Carmen Muşat)

„După plîns nu este numai povestea infernului de după dependenţă, a abstinenţei, a sevrajului, ci şi o carte despre literatura pe viaţă şi pe moarte, literatura ca experienţă liminală, despre tensiunea agonală dintre viaţă şi text, despre iluziile pe care literatura le oferă şi despre neputinţa ei (salvatoare!) de a oferi soluţii practice. Romanul este scris cu o virtuozitate stilistică de care puţini scriitori contemporani sînt capabili, alcătuind, alături de Fîşii de ruşine, unul dintre cele mai reuşite proiecte epice ale ultimelor decenii.” (Bogdan Creţu)

„Pas cu pas, trecînd de la relatarea aparent anodină a «mişcărilor zilnice» la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizări (auto)ironice în cheie joyceană sau făcîndu-ne să ne gîndim cînd la Blecher, cînd la Burroughs, cînd la Selby Jr., cînd la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neapărat senin: «Nimic nu seamănă mai mult cu umorul decît tragedia pe care o trăiesc eu»), sîntem conduşi «la limita lucrurilor şi la capătul lumii». Plînsul, cîştigat în urma unei experienţe infernale, poate fi înţeles – chiar dacă naratorul nu insistă – şi ca un dar al lacrimilor, ca «fericire» izbăvitoare («Fericiţi cei ce plîng!...»), ca reîntoarcere printre cei vii. După plîns: o carte adevărată printre mimicry-urile literare curente.” (O. Nimigean)