Petru Bogdan (1873-1944). Savantul, profesorul şi cetatea

Descriere

Ediţie îngrijită şi note de Tereza Culianu-Petrescu şi Gelu Bourceanu
Prefaţă de Gelu Bourceanu

Cartea Elenei Bogdan despre tatăl ei, profesorul Petru Bogdan, scrisă între 1972 și 1974, a rămas în manuscris, aidoma multor pagini diaristice. Cunoaște acum această întîrziată apariție postumă, la peste patru decenii de la redactarea ei și la aproape două decenii de la stingerea din viață a autoarei.

„Această carte prezintă povestea adevărată a unui mare profesor universitar, a unui mare om de știință, a unui mare patriot, în sensul cel mai profund posibil al noțiunii de patriotism. Toate acestea au definit personalitatea lui Petru Bogdan, profesor la Universitatea din Iași în perioada 1902-1940. Doctor în Filozofie, specialitatea Științe Fizico-Chimice, al Universității din Berlin, în 1901, cu o pregătire teoretică, dar și experimentală, strălucite, Bogdan lucrase cu somități științifice ale vremii, între care în mod direct cu doi laureați Nobel pentru chimie, J.H. van’t Hoff și Wilhelm Ostwald, fondatori ai chimiei fizice. În România, istoria chimiei fizice începe odată cu publicarea de către Petru Bogdan a lucrărilor sale științifice de-a dreptul în mari jurnale internaționale, în jurul anului 1900. În 1915, la Facultatea de Științe din Iași ia ființă prima Catedră de Chimie fizică din România. Rezultatele cercetărilor lui Bogdan și ale elevilor săi, printre care s-au aflat, de exemplu, viitorii academicieni Horia Hulubei, Raluca Ripan, Theodor V. Ionescu, Radu Cernătescu, Alexandru Cișman, rezultate obținute în laboratoarele modeste de care dispunea catedra, au fost recunoscute internațional și confirmate, în decursul deceniilor următoare, de evoluția disciplinei chimiei fizice.” (Gelu Bourceanu)

„Profesorul Petru Bogdan a adus faimă științei românești și foarte numeroase cadre universitare – atît de chimie fizică, cît și de fizică – din țara noastră au crescut la lumina îndrumării sale, susținute fiind în promovarea lor cu o mare principialitate și cu căldura unui suflet de o excepțională distincție.” (Horia Hulubei)

„Pătruns de simpatie umană și de sentimentul solidarității sociale, Petru Bogdan a avut bucuria unui constructor de oameni, devenind un mare și fidel slujitor al instituției regale care i se încredințase în 1941: Fundația «Regele Ferdinand I». A murit pe cîmpul de onoare, în prima zi de refugiu, la 28 martie 1944, pornit din Iași pe drumul pribegiei, pentru a pune la adăpost instituția creată de Regele Ferdinand, Întregitorul națiunii române.” (Dimitrie Gusti)