Libertate

Libertate este unul dintre cele mai bune, dar si unul dintre cele mai nelinistitoare romane despre dilemele si riscurile existentei noastre fragile.

Romanul este scris foarte curat, alert, cu o constructie marcata de taieturi si utilizarea extensiva a personajelor-reflector, cu dialoguri vii, fara burti narative si lipsit de orice fel de floricele stilistice. Bogdan Teodorescu se dovedeste un romancier extrem de abil si de stapin pe scriitura, pe care o tine in friu si o echilibreaza cu o precizie de farmacist. Din acest punct de vedere Libertate poate servi oricind ca model pentru cum ar trebui sa arate un roman modern. Prozatorul nu incearca sa demonstreze cit de talentat este prin jocuri inutile la acest nivel, ci incearca sa realizeze un contact bine controlat cu cititorul, oferind pe de o parte o scriitura alerta si stimulind, pe de alta parte, intereseul, printr-o gradare a tensiunii si o relevare inceata a misterelor naratiunii. Ceea ce ii reuseste extraordinar lui Bogdan Teodorescu, pesemne mai bine decit intentionase si, cu siguranta mai bine decit ar fi fost necesar intr-un roman de acest tip, sint personajele. Veridice, credibile, cu o psihologie extrem de bine articulata si de profunda. Libertate este un roman in care chiar exista viata, in care eroii nu sint doar papusi controlate vizibil de catre autor pentru a face o demonstratie si nu sint nici extensii usor diferite ale personalitatii acestuia, asa cum, din pacate, intilnim in foarte multe dintre romanele noastre recente.

Cronicile de epoca transpuse in fictiune de Bogdan Teodorescu se intretaie acum cu fragilitatea conceptului de familie. Mastile securistilor, ale politicienilor si cele media se repeta ametitor in mijlocul familiei postdecembriste. Cele doua familii, a medicilor Craiu si a fostului jurnalist de televiziune Popescu, urmarite la doua capete ale reabilitarii, au de fapt o miza comuna: sa evidentieze nisipurile miscatoare pe care au fost construite, falsul edificiu, superficialitatea si mastile reluate. Romanul reabilitarii morale se prabuseste in molozul minciunii de gasit in toata fibra microlumii romanesti. Schepsisul cartii aici se insurubeaza, in suspansul din afara ce se transfera in cel interior, de familie.