Amintiri de la Viața românească

Republicarea acestor Amintiri de la „Viata romaneasca” (1956, ed. a 2-a, 1966) indeamna sa reconsideram cimpul literar postbelic. S-ar impune citeva glosari – poate intr-o viitoare cercetare ampla – pe marginea prejudecatii ca regimul comunist a impiedicat raspindirea memorialisticii. Conta, probabil, profilul autorului si abia apoi se masura si textul. Decisiv, in tiparirea cartii, a fost, fara indoiala, si subiectul. Viata romaneasca era, in 1956, revista-fanion a Uniunii Scriitorilor. Sarbatorea un deceniu de la initierea celei de-a treia serii (1906, 1920, 1946). Traditia isi spunea cuvintul, desi publicatia nu-si respecta ritmicitatea lunara. Abia infiintata in 1954, saptaminalul Gazeta literara isi cauta inca si profilul, si colaboratorii stabili. In acest context aniversar, se pot face unele speculatii despre Mihail Sevastos. Tonul sau discret, in dubla calitate – de narator si de personaj-reflector –, intriga. Smerenia in fata lui G. Ibraileanu, C. Stere, M. Sadoveanu, G. Galaction, G. Topirceanu sau a lui C. Botez e de inteles din perspectiva literar-filologica. Versificator, adept al cronicilor rimate, Sevastos arata decenta si spirit autocritic, in ciuda faptului ca, in fond, avea inclinatii enciclopedice. Un erudit nu era totusi. Stilul admirativ functioneaza, din punctul meu de vedere, si ca stratagema de ocultare. Aparent, povestitorul se plaseaza in plan secund.

Sevastos nu se baga, in amintirile lui, in deosebirile doctrinare care-i separau pe socialisti de poporanisti si nici nu intra in detaliile „tradarii generosilor” care au trecut de la socialism la liberalism, cu Stere in frunte, asa ca cine nu stie cum s-a intimplat aceasta „tradare” ar trebui sa-l citeasca pe Z. Ornea, cel care limpezeste lucrurile in aceasta privinta. Altfel, nu prea poti intelege cum de a ajuns Constantin Stere, dintr-un virf al opozitiei de stinga, prefect de Iasi, iar Garabet Ibraileanu, din profesor strimtorat de liceu, ditamai universitarul, mai intii la Iasi, apoi la Bucuresti.

Memorialistul retine numeroase amanunte legate de viata redactionala, de lucrul efectiv la revista, reproducind, de pilda, discutii purtate intre membrii redactiei, pentru a creiona cit mai fidel si mai autentic spiritul publicatiei. In capitolul intitulat „In intimitatea lui Ibraileanu”, Sevastos atinge si problema relativizarii canonului literar romanesc, dictat uneori de ratiuni extraliterare. Deplinge nerecunoasterea valorii unor colaboratori ai revistei de catre „critica estetica”. De vreme ce printre acesti colaboratori nedreptatiti se numarau Arghezi, Hortensia Papadat-Bengescu, Gala Galaction, Cosbuc sau Sadoveanu, se poate lesne trage concluzia ca istoria si critica literara (estetica sau nu) le-au recunoscut acestora, foarte repede, totusi, valoarea lor pentru literatura romana, indiferent de optiunile ideologic-culturale manifestate de acestia, la un moment dat. Memorialistul aminteste si de criteriile dupa care Ibraileanu selecta textele pentru publicare: «O bucata buna trebuie sa te intereseze, sa te puna pe ginduri. Dupa ce-o citesti, sa nu-ti spui: Ei, si? Acesta-i criteriul alegerii bucatilor pentru revista in privinta fondului. […] Eu admir numai ceea ce mie nu mi-a trecut niciodata prin cap si ceea ce eu n-as fi putut face niciodata».