Moartea lui Siegfried

[…] cel mai recent roman al sau (Moartea lui Siegfried, Ed. Cartea Romaneasca, 2015) trebuie semnalat si recomandat, din citeva motive mai mult sau mai putin legate intre ele, dar, toate, la fel de pertinente. Cel dintii este semnalat chiar de autor, pe coperta a treia a volumului: aceasta carte marcheaza, intr-un fel, o despartire de acel Soviany care semnase Viata lui Kostas Venetis, romanul anterior bine primit de catre cititori, dar, dupa parerea mea, putin nedreptatit de critici si (mai ales) de juriile literare. Al doilea motiv ar fi acela ca, luindu-si in serios meseria de nascocitor de istorii sau de povestas, Octavian Soviany inventeaza personaje si construieste destine aflate la limita imediata a realitatii si credibilitatii, amestecindu-le in mod natural cu oameni, evenimente, peisaje ce au marcat Bucurestii si Europa intreaga in vremea celui de-al doilea razboi mondial. In sfirsit, in aceasta carte, prozatorul Soviany se lasa, adeseori, pe mina poetului Soviany, a filosofului Soviany, a eseistului Soviany, a paginului Soviany, a documentaristului Soviany, dedublari care fac bine textului, fie in intregul sau, fie pe scurte segmente semnificative.  Toate personajele cartii se afla, predestinat, sub puterea umbrelor amenintatoare ale Nibelungilor si sfirsesc tragic, dar justificat, conform retetei date de celebrul text anonim, pre-medieval. Destinele lor sint scrise in condica plina de stersaturi pe care insusi Dumnezeu o tine, cu strasnica minutiozitate, in cabinetul Sau ceresc.

Un roman complex, al carui sens se dezvaluie progresiv si lent sau chiar niciodata, dupa cum ar afirma naratorul prezent in cadrul acestei interesante aparitii romanesti.