Uranus Park

Pentru ca toate cele descrise mai sus sa alcatuiasca o poveste rotunda, captivanta, cu cap si coada, este necesara o tehnica bine pusa la punct. Trucurile naratologice folosite de autor sint viabile si se leaga.(...)
Insa alcatuirea povestii, imbucarile partilor sale componente, solide sau nu, tine doar de arhitectura romanului. Trecand la finisaje, ajungem la partea stilistica a constructiei, la fatada, adica acolo unde impresia artistica poate sa bata functionalitatea. In cazul de fata nu o concureaza, ci o completeaza prin cursivitate si naturalete. Relatarile nu sufera de pretiozitate, dar nici nu le lipseste o anumita eleganta, dozata cu masura. Discursul frust despre necazuri si cel ingenuu, referitor la bucuriile simple ori mai elaborate, dar si „derapajele“ mistice ale personajului principal reusesc sa sune bine si cursiv. Fraza e articulata si coerenta, seamana al naibii de bine cu ce auzim in jur.

Punctul de greutate – inca o mare diferenta fata de majoritatea romanelor romanesti contemporane – este reprezentat de chiar actiunea excelent construita, de dinamismul si de suspansul pe care le construieste acest prozator. Intrat in mod aparent accidental, in siajul unui proiect urbanistic gigant, o adevarata sansa pentru un tinar arhitect, Horia patrunde intr-o lume pe care Dutescu adora s-o descrie: aceea a banilor internationali, a corporatiilor, cu fetisurile, cutumele ei ridicole, cu limbajul sau specializat. (...)
Nu-mi plac incheierile pompoase, dar cred ca Uranus Park este unul dintre debuturile anului in proza si completeaza perfect inceputul de primavara, care a apartinut Laviniei Braniste si lui Ionut Chiva.

Romanul lui M. Dutescu este o poveste despre falimentul unei generatii – o generatie tinara care viseaza sa transforme lumea dar care ramine impotmolita intr-un univers incilcit, in care unica reteta pentru o viata mai buna pare sa fie complicitatea la actiunile unui regim economic si profesional salbatic care isi exercita teroarea si amenintarea de sub aparentele profesionalismului onorabil. Alaturi de alte romane precum Deadline al Adinei Rosetti, Cum sa faci primul milion al lui Bogdan Costin, si romanul lui M. Dutescu contribuie la intregirea povestii pervertirii middle-classului contemporan postdecembrist – e vorba de generatii care, chiar daca nu mai sint sufocate de eterna fantoma comunista, sint strivite de noul si vigurosul capcaun capitalist.

Textul e o fictiune, nu pentru ca n-ar fi adevarat, ci pentru ca, asa cum ne-a spus autorul, e mult simplificat fata de cum e realitatea; dar asa e orice relatare.

[…] personajul lui M. Dutescu pare sincer, direct si iti da sentimentul ca are ceva important de zis. Si nu te inseli. Nu prea pierzi, desi te mai impiedici, pentru ca naratorul, un arhitect in devenire, tinar cu aspiratii de preamarire, te cam introduce „profund” in detalii din domeniu, ca si cum asta te-ar ajuta sa nu uiti ca se vorbeste despre arhitectura.

Cu ce ramii dupa ce citesti Uranus Park? Cu impresia ca a fost o lectura agreabila, cum ar zice cronicile comuniste. O lectura ok, care curge pentru ca are si umor, si ceva drama, si pentru ca vorbeste despre mentalitati romanesti aplicate la modul in care se profita imobiliar in Romania. Fiind lector la Arhitectura, M. Dutescu stie despre ce vorbeste.