Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist (1945-1959)

Descriere

în cartea lui despre Biserica Ortodoxã Românã, Cristian Vasile atinge multe subiecte delicate, în rãspãr cu modul de abordare al istoriografiei oficiale. Autorul susţine cã puterea (pro)comunistã nu a apelat întotdeauna la forţã şi nu a subordonat Biserica doar prin presiuni, arestãri şi ameninţãri, ci şi prin specularea unor adânci tensiuni şi rivalitãţi din interiorul clerului. Marea flexibilitate a conducerii PCR în politica religioasã s-a vãdit încã din 1945, când unii preoţi şi teologi epuraţi au început sã fie "recuperaţi" şi ulterior chiar folosiţi ca informatori. E o realitate tristã cã mai mulţi preoţi au fost arestaţi sau anchetaţi din cauza denunţurilor altor clerici. în timp ce planul comunist de supunere a Bisericii, care s-a conturat în anii 1947-1948, a fost coerent, dar şi flexibil, lumea clerului a fost dezbinatã. O firavã solidaritate a preoţimii din eparhii cu prelaţii deveniţi indezirabili pentru comunişti (cu mitropolitul Irineu al Moldovei, de pildã) nu a lipsit, dar a fost repede înãbuşitã cu metode poliţieneşti.
în final, ajutat şi de memoriile lui Petre Pandrea, Cristian Vasile încearcã sã desluşeascã împrejurãrile prigoanei declanşate în anii '50 împotriva mãnãstirii Vladimireşti. Personajele luminoase ale cãrţii sunt doi prelaţi: patriarhul Nicodim şi mitropolitul Irineu; dispariþia lor în 1948 - suspectã, dupã unele surse - anunţã o nouã epocã. însã cititorul se va întâlni şi cu personaje secundare, precum Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, mari duhovnici ai ortodoxiei, sau cu ierarhi de azi: PF Sa Teoctist, IPS Antonie, IPS Bartolomeu şi alţii, care în urmã cu 40-50 de ani erau doar tineri cãlugãri sau diaconi.