Corecţii

Acum citiva ani, cind au aparut si la noi in traducere Corectiile lui Jonathan Franzen, Alex. Leo Serban a descris & recomandat romanul drept „500 de pagini de adevar“. Si ce dreptate a avut!

In vechea si solida traditie a romanului clasic american, ca fresca economica-sociala-politica si implicit psihologica a destinului membrilor unei familii din middle-class, Jonathan Franzen vine, in Corectii, si cu influenta europeana a marilor scriitori englezi, francezi si germani, daca ar fi sa ne gindim numai la Thomas Mann (Casa Budenbrock), sau Romain Rolland (Jean Christophe), sau chiar Charles Dickens – si aceasta poate din cauza perioadei de timp petrecuta in Germania si a studiilor sale la Munchen. Si aceasta influenta europeana, dimpreuna cu buna cunoastere si perceptie a fenomenelor politice si economice dezlantuite dupa anii ‘90 in tarile din fostul lagar socialist aduc o culoare deosebita firului romanului, o savoare proaspata si un balans interesant intre lumile celor doua continente. Ceea ce face insa Franzen cu deosebita maiestrie, este sa-si plaseze caracterele si traiectoriile lor, in conjunctura socio-economica a societatii americane, deloc deosebita dupa parerea mea de toate societatile moderne din lume.

Corectii – o creatie de prim-rang (recompensata, in 2001, cu National Book Award) – a fost reeditata, iar Libertate publicata, anul acesta, in excelente versiuni romanesti, la Polirom. Corectii e un roman al transformarilor memorabile. Intr-un anumit sens, putem vedea scrierea fostului bursier Fulbright in Europa (Franzen a predat la Berlin sub auspiciile celebrului program de schimb academic) drept radiografia farimitarii graduale a „Americii profunde”, datorate influentei tot mai insistente a „Americii (post)moderne”.

O carte masiva. Asta-mi vine in minte cind ma apuc sa vorbesc despre Corectii, romanul americanului Jonathan Franzen. Ideea principala pare a fi aceea ca destinul colectiv nu poate fi modificat, chiar daca cei care-l traiesc recunosc gaunosenia lui. Si nu, nu e o critica la adresa societatii americane ci, mai degraba, un mod de a sublinia efectele nevazute ale acestei evolutii. Deriva fiecarui personaj reprezinta strigatul de neputinta al individului pus fata in fata cu lumea care asteapta de la el tot ce e mai bun. Bine scris, cu forta, cu atentie crescuta pentru detalii, fara o morala facila si lesinata, romanul lui Franzen e o mica bucurie livresca.