Micuta englezoaica

Micuta englezoaica, sau, mai romantic spus, Petite Anglaise, este apelativul pe care si-l insuseste cu mandrie Catherine Sanderson. Indragostita iremediabil de Paris, dar dezamagita de viata pe care ajunge sa o duca in orasul viselor sale, Catherine se refugiaza intr-un blog, numit, ati ghicit, Petite Anglaise. Imi este greu spre imposibil sa vorbesc de rau o carte care aduce vorba, chiar si in treacat, de Paris, daramite despre una in care Parisul este un personaj in sine (chiar daca nu unul principal). Asa ca nu o voi face, in ciuda criticilor mai putin apreciative de care a avut parte aceasta carte. La urma urmei, nu cred ca volumul de fata are ambitii de mare roman. Este doar destainuirea sincera (mult prea sincera, pe alocuri) a unei femei care indrazneste sa spere ca fericirea se poate afla la un click distanta. Din pacate, afla ca daca pe blog poate prezenta lucrurile in ce nuante isi doreste, realitatea nu ii permite astfel de artificii. Iar in incercarea ei de a atinge fericirea care ii lipseste, raneste persoane dragi, de care cititorii - atat ai blogului, cat si ai cartii - par mult mai atasati: domnul Broscoi si Mormoloc. Povestea de dragoste cu domnul Broscoi a inceput frumos, dar a intrat in rutina mult prea curand, o data cu nasterea lui Mormoloc, fiica pe care ambii o iubesc la fel de mult dar care nu reuseste, totusi, sa isi convinga parintii sa se casatoreasca. Il are alaturi pe barbatul de care s-a indragostit in urma cu opt ani, au impreuna o fetita adorabila, traieste in orasul viselor, are un job, nu cel mai stimulant, e drept, dar cu un salariu decent si, cu toate acestea, micuta englezoaica tanjeste la mai mult. Cliseistic, nu? Ei bine, se pare ca astfel de clisee sunt mult mai des intalnite in viata reala decat ne-am fi asteptat. Blogul ii ofera un refugiu si ii deschide usile catre o lume noua, in care poti sa fii cine vrei. Scrisul ii vindeca sau ii adanceste ranile, dupa caz, iar atentia de care se bucura povestea ei ii confera un aer de mica vedeta in mediul online. Multi s-au plans ca este greu sa rezonezi cu povestea lui Catherine, dar eu cred ca tocmai in acest lucru consta farmecul cartii. Autoarea este sincera, isi pune sufletul pe tava, fara a-si face griji pentru cum ar putea fi perceputa de cititori. Da, nu este eroina ideala, dar imperfectiunea ei o face cu atat mai umana.