Istoria vieții mele

Unde Varnav cistiga mult este in domeniul limbii literare. Autobiografia sa este un monument de limba romana asa cum era ea vorbita in Moldova in primele decenii ale secolului al XIX-lea. Abundenta de rusisme apartinind vocabularului functionaresc nu se datoreaza multilor ani petrecuti de Varnav in Basarabia, ci pur si simplu faptului ca rusii au introdus in principatele romane regulile administrative si cadrul preconstitutional al Regulamentelor Organice. Limba lui Varnav este mai putin exotica decit a lui Neculce sau Cantemir, apropiindu-se de fluenta si eleganta moderna din proza pasoptistilor precum Russo sau Alecsandri, dar pastreaza urme ale sintaxei alambicate din limba veche, preferinta pentru inversiuni, numeroase infinitive lungi, locutiuni prepozitionale arhaice care, in naratiunea atit de cazaniera a lui Varnav, produc acel sentiment de intimitate pe care autorul nu se pricepe sa-l creeze el singur. (…) Aceeasi sintaxa, cu un lexic scuturat de rusisme, va putea fi intilnita in proza istorica a lui Sadoveanu. Nu cred ca este o intimplare: Sadoveanu a fost falticenean si era bun prieten cu Artur Gorovei in perioada cind acesta edita in volum Istoria vietii mele. Este deci posibil ca scrierea lui Varnav sa fi avut o contributie directa la formularea ipostazei canonice a „moldovenismului” ca stil literar. Dar lucrul n-ar fi fost posibil fara ca Istoria vietii mele sa fie o carte realmente savuroasa.

Istoria vietii mele de Teodor Varnav ramine un valoros izvor privind viata sociala, culturala si chiar politica a Principatului Moldovei din zbuciumata prima jumatate a secolului XIX.

Reeditarea Istoriei vietii lui Teodor Varlav linisteste cumva apele in genul acesta mult prea solicitat in toate cele si mereu lasat intr-o marginalitate cu oaresce iz de demnitate. Nimeni nu huleste memoriile, dar nici cei mai infocati sustinatori nu o fac cu toata gura. Ceva, ceva ramine pe dinafara, ca de obicei, cu acest tip de literatura, in care trebuie pur si simplu sa investesti incredere si sa lasi deoparte interogatiile etice. Cu alte cuvinte, pragmatic vorbind, de ce-am citi amintiri din secolul al XIX-lea despre un necunoscut? Un text fara nici o legatura cu vreo celebritate sau cu un eveniment istoric, oricit de marunte! Mai degraba curiozitatea se disputa in terenul istoricilor si pasionatilor de istoria limbii, si mai putin in cel al istoricilor literari. Si totusi. Limbajul, stilul si imaginarul din Istoria vietii mele ne indeamna sa citim indeaproape tocmai o viata anonima, prea putin trucata de un personaj ce s-a dovedit, in felul lui aparte, si onest. Carevasazica, model ideal de inventariat al genului biografic. Meritul istorico-literar ii revine lui Artur Gorovei, cel care publica textul in doua rinduri, o data publicistic, in 1893, iar editorial volumul apare propriu-zis in 1908. Incolo, avem doua editii, de buna seama ramase intr-o prelungita obscuritate: reeditarile basarabene din 1944 si 2007.