Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)

Volumul este unul compozit, alcatuit din texte diverse, un volum santier, de eseu, notatie si reflectie in act, in care Bogdan Ghiu aduna laolalta note personale despre traducere (note luate pe parcursul procesului de traducere, note despre traducerea – proprie sau facuta de alti traducatori – a textelor lui Jacques Derrida, Walter Benjamin, dar si Montaigne sau Defoe), texte scrise cu prilejul a diferite evenimente culturale (zilele francofoniei, diverse dezbateri cu participanti francezi, legate de traducerea stiintelor umaniste franceze, de pilda) sau texte mai generale despre peisajul culturii romane postdecembriste. Cartea lui Bogdan Ghiu, tocmai in virtutea acestui aspect compozit, e una foarte densa si foarte diversa, extrem de ofertanta la nivelul ideilor care acopera un spectru cultural mai larg, plecind de la problematica traducerii in era globalizarii si ajungind la aspecte particulare ce tin de probleme ale traducerii, dar si ale raportarii culturale la globalizare in spatiul romanesc (si est-european).

Exista tot felul de definitii ale traducerii. Fiecare traducator se raporteaza altfel la aceasta munca, propune mereu alte relatii cu textul original. Care e definitia dumneavoastra?    Traducerea este re-crearea unui original, relansarea unei singularitati in fiecare limba, deci in fiecare cultura, care este un laborator si un atelier de universalizare. Autorii sint deja niste straini in propria limba, din care incep prin a se smulge, ei insisi, de fapt, scriu, printr-o miscare contradictorie, in dublu sens, in acelasi timp pentru a-si afirma semnatura cvasi-indescifrabila si a si-o traduce. Autori sint primii care traduc, traducerea incepe mult inainte de traducerea inter-lingvistica propriu-zisa, prin care nu facem decit sa transplantam, sa relansam o singularitate relativ intraductibila dintr-o limba in alta, adica dintr-un spatiu de traducere intre idiomuri singulare in altul. Exista traducere pentru ca exista deja traducere, se traduce pentru ca de la bun inceput, intr-un mod inca misterios, dar catre care doar gindirea-traducere poate sa inainteze, se traduce. Sintem in traducere. Traducerile, deci, nu sint copii, aceasta este o versiune pentru copíi, trebuie sa renuntam la aceasta viziune marunt platoniciana – or, este tocmai ceea ce propune traducerea, ceea ce se poate opera prin intermediul ei daca este transformata, din obiect secund, minor, de cercetare, in grila, perspectiva, operator, shifter. A traduce, pentru mine, este (poate in primul rind) un program politic: a adresa propriei tale culturi anumite „elemente” care ar putea s-o ajute sa creasca, sa se intareasca, sa se diversifice prin confruntare. S-a spus, si pe drept cuvint, ca traducerea nu este, asa cum se crede si cum se propaga, o afacere in doi, sau este, dar nu ramine asa. La fel ca in viata, traducerea creeaza un al treilea termen, un al treilea gen, o a treia limba, iar acest „al treilea” este o veche obsesie, o veche „umbra” a gindirii europene. In plus, a traduce inseamna a te comporta in cel mai autentic stil european! Europa este traducere.

Cartea lui Bogdan Ghiu este o inepuizabila mina de intrebari si de sugestii pentru felul in care pot fi vazute, citite si valorizate traducerile pentru ca autorul le intemeiaza pe o experienta de traducator si de meditatie pe marginea traducerii cu adevarat impresionante: sint mai mult de cincizeci de titluri insirate in lista finala, in afara eseurilor si volumelor de versuri, care rodesc si ele in acest „manifest”. Dar ea va genera discutii mai ales datorita spiritului nelinistit si disociativ al poetului care priveste prin aceasta fereastra o lume in miscare, lumea traducerilor si a interpretarilor in care traim, fie ca sintem constienti de aceasta, fie ca nu.

Traseul cel mai implinit al cartii ramine prezentarea partiala a atelierul traducatorului, in neorinduiala lui rodnica, plina de sugestii pentru teoreticianul dialogului culturilor, pentru cititorul de filozofie contemporana, pentru editorul in cautare de titluri sau pentru specialistul in literatura franceza preclasica sau in romanul englez.  Il vedem aici pe Bogdan Ghiu regasind functia prima a talmaciului, cea de diplomat, pacificator al conflictelor, obligat adeseori sa „faca lobby” pe linga edituri sau sa se incontreze cu redactori de carte fideli unei paradigme „neaosiste” de romanizare completa a autorului tradus. Speculator poetic al limbilor si traficant de concepte intraductibile, el arata novicilor citeva modele de urmat (Irina Mavrodin pentru proustieni, Stefan Bezdechi pentru clasicisti) sau contraexemple celebre (Adelina Piatkowski in falsificarea prin abstractizare a textelor platoniciene, Mariella Seulescu pentru adaptarea nu intotdeauna necesara a textului lui Montaigne la ritmurile limbii cronicaresti reinventata de ea in anii 1940-1960).

Desi poate parea paradoxal, Totul trebuie tradus este un imperativ care decurge din vechea demonstratie care a stabilit ca totul este (deja) traducere, in interiorul aceleiasi limbi, si asta pentru ca intelegerea, interpretarea, si insasi comunicarea sint filtrate de traducere si se bazeaza pe mecanismele descrise de teoria traducerii. (...) Pozitia lui este cea a unui traducator angajat, in sensul cel mai bun al cuvintului, un traducator, care, pe linga talentul literar si filologic, este inzestrat cu constiinta critica, etica, civica, politica, pentru ca traducerea asumata la nivelul la care si-a asumat-o el le presupune pe toate, si toate acestea se actualizeaza in actul traducerii si in toata activitatea conexa pe care o presupune. Cetatean al Europei pentru care traducerea inseamna insasi garantia pastrarii spiritului european, Bogdan Ghiu isi deschide, la propriu, „laboratorul” de traducator, caietele de notite cu reflectii facute la cald, in timpul traducerii (dintre acestea, multe sint sistematizate in prefetele sau postfetele pe care le-a facut traducerilor sale), precum si agenda de participant la ateliere de traducere sau la diferite dezbateri internationale intre traducatori, si le monteaza in aceasta carte-manifest.