...Sa ucizi o pasare cantatoare (editie de buzunar)

Veritabil Bildungsroman in cheie americana, o carte emotionanta si profunda, … Sa ucizi o pasare cintatoare este, deopotriva, un nou portret al artistului, daca tinem seama de finalul romanului, cind, dupa atacul la care ii sint supusi copiii, Atticus ii citeste lui Scout, pentru a o linisti: la nivel simbolic, pentru Scout, protagonista intimplarilor si artista, vocea narativa de mai tirziu, ca si pentru cititor, tocmai datorita acestei arte a cuvintului si a perspectivei narative impuse in cartea de fata, Atticus ramine metaforicul punct de reper, „parintele“ mereu prezent, in calitate de critic si confesor, izvor al curajului si increderii: „Stinse lumina si se intoarse in camera lui Jem. Are sa stea acolo toata noaptea, si tot acolo va fi si miine dimineata, cind se va trezi Jem“. Ca pentru a-i spune acestuia si cititorului deopotriva, inca o data, cuvintele esentiale; si pentru a reaminti tuturor lectia fundamentala a acestui roman: „Vezi, impusca si tu cite gaite albastre vrei, desigur, daca le poti nimeri, dar ia seama: e pacat sa ucizi o pasare cintatoare“.

Sa ucizi o pasare cintatoare este o poveste care trimite metaforic prin titlu, dar si prin evenimentele consemnate la necesitatea, dar si la limitele pierderii inocentei – pierderea inocentei este un fenomen inevitabil al maturizarii, cu toate acestea pierderea capacitatii de a sesiza inocenta (juridica si nu numai) este un simptom care impune reevaluarea fundamentelor unei societati care se pretinde democratica si justa.

Relatările copiilor sunt mereu mai poznașe, mai pline de viață și adevăr. Nu de puține ori copiii sunt oarecum forțați de soartă să învețe timpuriu anumite lecții despre viață. Unii prin morala întâmplărilor au de câștigat pe viitor, alții rămân traumatizați. Contează mult mediul în care trăiesc, felul în care părinții îi educă și mai ales exemplu pe care îl oferă celor mici. Un copil fericit va fi un adult fericit, cu siguranță. Povestea romanului se învârte în jurul familiei Finch din ținutul Maycomb, Alabama. Scout, fetița și mezina familiei, povestește fragmente din copilăria ei, copilăria anilor 30. Scout și fratele ei, Jem, sunt crescuți doar de tatăl lor, Atticus. Mama s-a stins din viață când ei erau foarte mici, Jem abia și-o amintește, iar Scout doar din fotografii și povestiri o știe. Scout și Jem așteptau cu nerăbdare vacanțele de vară, căci atunci li se alătura și Dill, prietenul lor ce mereu venea vara la mătușa sa, și se distrau cu toții pe cinste. Inventau împreună fel și fel de jocuri și nimic nu părea să le umbrească fericirea lor copilărească, pură, sinceră. Atticus se străduia din toate puterile să le ofere o educație cât mai adecvată și totodată să le ofere libertatea de care aveau nevoie, așa că, deși Scout nu purta rochițe și nu avea un comportament adecvat (din perspectiva vecinilor) de fata, tatăl ei era mândru de curajul și jovialitatea ei. O bună bucată de vreme atenția le-a fost țintuită către vecinul lor, Bau Radley, despre care nu știau nimic și nu-l văzuse niciodată, căci stătea tot timpul închis în casă. Curioși, ca toții copiii de altfel, dădeau târcoale casei acestuia și încercau să afle ce se întâmplă cu el. Bau Radley însă a rămas doar o amintire după ce tatăl său, avocat de meserie, a luat în primire un caz special, acela de a apăra un negru acuzat de viol. Tom Robbinson a fost acuzat că ar fi profitat de-o fată din cartier lor, iar acest aspect a iscat un întreg scandal. Nu m-a mirat faptul că toți din cartier s-au întors împotriva lui Atticus și chiar îl mustrau pentru faptul că apăra un negru în fața unei familii albe, căci nici în zilele noastre nu s-au domolit problemele rasiale… Ce m-a mirat și uimit, în sensul bun, a fost atitudinea familiei Finch. Scout și Jem erau arătați din ce în ce mai des cu degetul la școală și provocați mereu de colegii lor, însă deși la început au răspuns violent și au încercat să-i ia apărarea tatălui lor, după ce acesta din urmă le-a explicat punctul lui de vedere și de ce îl apară pe Tom, copiii și-au păstrat calmul și au făcut față cu brio situației, ba chiar l-au și susținut pe Atticus pe durata procesului. M-a fascinat modul în care Atticus își păstrează și respectă principiile și valorile. E un lucru rar în ziua de azi, să rămâi ferm și să nu-ți schimbi opinia atunci când toată lumea te judecă și e împotriva ta. Au fost lecții de demnitate și respect pe care le-a oferit copiilor săi. Tom Robbison era un negru ce mereu le venea în ajutor celor din jur, nu a deranjat niciodată pe nimeni, însă se pare că locuitorii din Maycomb uită de acestea și preferă să țină cont de etichete. Așa cum e de părere și Atticus, anume că e păcat să ucizi o pasăre cântătoare ce doar încântă auzul celor din jur și nu încurcă pe nimeni, la fel sunt și eu, și totodată e păcat să acuzi și să chinui un om doar pentru că are culoarea pielii altfel, sufletul nu are culoare, iar el avea un suflet mare, bun și blând. Situația lui Tom mi-a lăsat un gust amar, însă atitudinea lui Atticus și respectul și spijinul copiilor față de tatăl lor sunt demne de toată lauda. Harper Lee are o scriitură ușor de urmărit și care-ți captează interesul. Mi-a plăcut modul ei de-a expune și sublinia anumite valori morale, felul în care și-a construit personajele și faptul că a redat povestea atât de simplu și totodată uimitor din punctul de vedere al unui copil. “A citi era pentru mine ceva tot atât de firesc ca și deprinderea de a încheia nasturii de la spate ai șorțulețului fără să întorc capul, sau de a-mi înnoda dintr-o dată șireturile în fundă dublă.” “Nu mi-am dat seama că-mi place să citesc până-n clipa în care am fost amenințată că nu mai pot citi. Nimeni nu-și dă seama că-i place să respire!” “Înainte de a trăi în bună pace cu ceilalți, trebuie să fiu împăcat cu mine însumi. Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majorității e conștiința omului.”