Anul tau perfect

Din dorinţa unei lecturi mai lejere, care să mă ajute să-mi recapăt plăcerea de a citi, rătăcită oarecum în urma unor lecturi mai împovărătoare am pus mâna pe “Anul tău perfect”. După sinopsis părea atrăgătoare iar stilul degajat mi-a dat certitudinea că o să petrec câteva ore într-o companie plăcută.

În trecut nu obişnuiam să citesc “Cuvântul înainte” sau “După”, “Mulţumirile” sau orce lămurire oferită de autor sau editor. Însă de ceva timp am corectat această greşeală şi bine am făcut pentru că dacă nu aş fi procedat la fel şi acum rămâneam oarecum cu ochii în soare la finalul cărţii, cu o mare nedumerire sau chiar dezamăgire. Dar de explicat o să mă explic ceva mai spre sfârşitul articolului (ca să procedez şi eu în stilul cărţii, nu de alta )

Aşadar, despre carte conform editurii: Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an, Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anul perfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tip pedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, se bazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţa noastră.

Avem de-a face cu două personaje în jurul cărora se desfăşoara povestea, fiecare cu viaţa lui, fără nici o legătură unul cu celălalt, probabil doar că locuiau amândouă în acelaşi oraş, Hamburg.

Povestea debutează într-o zi de luni, 1 ianuarie. Jonathan, proprietarul unei edituri(Griefson) se trezeşte într-un mod misterios în posesia unei agende pentru anul ce tocmai începuse, ciudat lucru fiind faptul că agenda era deja completată cu planuri pentru cele 12 luni, având ca titlu “Anul tău perfect” şi maxima:

“VIEŢII NU ÎI MAI POŢI ADĂUGA ZILE,
DAR ZILELOR LE POŢI DA MAI MULTĂ VIAŢĂ.
(DIN ÎNŢELEPCIUNEA CHINEZĂ)
Consternat şi confuz, neînţelegând de ce i-ar lăsa lui cineva pe ghidonul bicicletei o astfel de agendă, neştiind cui i se adresează, fiind semnată însă de “H”. Bună întrebare, cine o fi “H”? Pentru că singura persoană care-i veni lui Jonathan în gând, adica vecina lui trecută de nouăzeci de ani, Hertha Fahrenkrog ieşea din discuţie. Deci singurele informaţii erau un “H”, ziua de naştere a lui “H”, pe 16 martie”, un scris de mână cu litere arcuite în stil Sütterlin care-i aducea în mod obsesiv aminte de mama sa care l-a părăsit cu mulţi ani în urmă şi un plic burduşit cu 500 de euro.

Convins fiind că cel mai civic mod de a rezolva problema cu care se pricopsise pe cap era să predea agenda Biroului pentru obiecte găsite se simţea totuşi inconfortabil cu ideea şi în acelaşi timp contrariat de ce ajunsese în posesia lui această agendă, ce masaj era acesta şi din partea cui. Acest Jonathan era un bărbat puţin trecut de patruzeci de ani, divorţat în urmă cu vreo cinci , după ce a lui soţie hotărâse că-i e mai bine alături de cel mai bun prieten al lui. Cu un caracter rigid, înclinat spre rezolvarea în mod practic a problemelor, extrem de atent la detalii, care nu lăsa viaţa să-şi urmeze propriul curs, dorea mereu să-i stabilească el cursul conform propriilor concepţii, cu o stare materială care nu-i crea probleme, cu un manager bun la editura încât nu avea bătăi de cap profesionale prea apăsătoare. Ei bine, un astfel de personaj porneşte cu agenda într-o pungă să-i afle posesorul, iar căutările lui îi scot în cale personaje din cele mai savuroase, situaţii amuzante, ba chiar ajunge şi în casă unei clarvăzătoare(pardon, “consilieră în probleme de viaţă”). Vă rog să vă imaginaţi discuţiile care au loc, sau mai bine vă poftesc să citiţi în carte.

De cealaltă parte se află Hannah, o tânără educatoare, plină de viaţă, cu un optimism molipsitor, exagerat uneori, mereu pozitivă, cu buclele roşii în vânt. Povestea ei debutează cu trei luni înaintea poveştii lui Jonathan, adică din octombrie, anul precedent, când, alături de prietena ei Lisa deschid o grădiniţă folosindu-se de un concept nou, modern, orientat spre nevoile copiilor şi părinţilor. Nu are nici un dubiu că o să fie totul un succes şi ajunge să-l enerveze pe iubitul ei, Simon, un proaspăt reporter şomer, un tip mult mai pragmatic, fricos chiar aş îndrăzni să spun care încearcă mereu să o tempereze pe mai energica lui iubită.

Capitolele cărţii alternează între poveştile celor doi iar eu ca cititor am încercat să întrevăd momentul în care Jonathan şi Hannah se vor întâlni şi o să-şi construiască povestea împreună. Surpriză însă, nu se întâlnesc, se termină cartea, am întors-o pe toate părţile să văd ce mi-a scăpat, apoi mi-am adus aminte de mărturisirea autoarei la începutul cărţii: “în acest moment- în timp ce dumneavoastră citiţi – încă mai scriu la finalul cărţii”. Să existe o continuare oare? Sper, pentru că sunt curioasă în ce condiţii a scris Hannah acel jurnal după ce iubitul ei a anunţat-o că o părăseşte pentru că e bolnav şi nu are mai mult de un an de trăit, cum a ajuns în posesia lui Jonathan, de ce îi revin lui obsesiv amintiri legate de mama sa când vede scrisul din agendă, când şi cum se întâlnesc cei doi şi cum o să-şi influenţeze viaţa reciproc.

În loc de final las îndemnul dat de “consiliera în probleme de viaţă” lui Jonathan: „-Ca să aveți parte de noi experiențe, să vă lărgiți orizontul, să îi oferiți o șansă sorții ori întâmplării, ori cum i-ați zice dumneavoastră. Asta se poate face numai spunând DA”, cu speranţa că sub semnul acestui sfat o să se desfăşoare continuarea poveştii.