Spre vai de jad si salbatie

Fără amintiri nu am fi noi, cei de astăzi. Ele ajută la formarea noastră, ne împlinesc prezentul, ne ajută la modelarea viitorului. Fie că ne aducem aminte cu bucurie sau amar de el, trecutul face parte din noi. Totuși, e foarte important din ce unghi și cu ce gânduri privim în urmă. Miranda Dortloft, femeia din cartea de față, își vede trecutul ca pe un basm. Desigur, în basme nu toate lucrurile merg strună, nu e totul roz și sclipitor, așa că povestea ei are și mici petice pe ici colo, însă acele petice au format-o. Miranda înceacă să-și înțeleagă prezentul și firea prin prisma celor trecute, prin copilăria ei, prin comportamentul părinților, ea trăiește în două lumi și nu este prezentă în niciuna, am putea spune. Cartea are trei părți: una de basm, una ruptă din realitate și alta de căutare a sinelui. Prima parte mi s-a părut cea mai frumoasă și plină de farmec. Miranda spune povestea părinților și copilăriei ei, și asta în rime. Lectura a fost atât de melodică încât am avut senzația că retrăiesc și eu o parte din copilăria mea. În a doua parte găsim prezentul, un prezent ce-i dă bătăi de cap Mirandei și sufletului ei. Găsim o Miranda îndrăgostită și cu inima suspinând, căci pentru cel ce-i face ochii să sclipească pare să fie doar ceva trecător. În ultima parte găsim speranță. Miranda încearcă să se focuseze mai mult pe propria persoană și pe ceea ce contează mai mult pentru ea. Prin scris și cugetări profunde încearcă să se definească și totodată să se accepte pe sine. Scriitura Veronicăi D. Niculescu necesită multă efort, și asta nu pentru că e de neînțeles, ci din contra, e foarte profundă și te face să înțelegi multe aspecte care cer să le întorci de pe o parte pe alta, să le descoși, să le gâdili și să le accepți în cele din urmă. Prin văi de jad și sălbăție te regășești. E ca și cum te-ai uita din exterior într-o încăpere și ai vedea pe fereastră frânturi din tine, iar în momentul acela tot ce-ți vine să faci e să deschizi ușa și să strângi în brațe acele bucățele și astfel să te reîntregești. “Și unde pleacă, unde pleacă toți dragii noștri care mor? Și noi ce facem, noi ce facem rămași aici când ne e dor?” “Cine să fiu? Ce să aleg din ce sunt și ce să arunc? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce-aș fi cine sunt? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce n-aș fi cine sunt?”