Coajă de nucă

Nu am de gind s-o lungesc si sa evoc laudativ, in aceasta nota foarte grabita (care nu este in nici un caz o recenzie propriu-zisa, ci un simplu anunt editorial), citatele ascunse in solilocviul intelept al naratorului (imposibil, sa nu uitam), intertextualitatea, adica, formulele admirabile in laconismul lor bonom, stilul alert, observatia psihologica foarte precisa, toate de atribuit prozatorului englez. Deci, nu ma lungesc, nici n-ar avea haz la ora asta din noapte, dar nu pot incheia fara a va face indemnul de a citi acest roman, macar atit cit am putut citi si eu din el in patru-cinci ore de lectura (atit mi-a luat sa termin cartea!).

Astept fiecare carte a lui Ian McEwan cu o incredere pe care pina acum romancierul nu mi-a inselat-o. Scrie bine, dar sint sute de mii de autori care scriu bine, ceea ce nu-i impiedica sa mai nimereasca pe alaturi cu cartile. Stie sa construiasca povesti convingatoare, insa si aici competitia e cit se poate de numeroasa. Are umor, spirit de observatie, se pricepe sa-si construiasca personajele in asa fel incit sa nu se repete. Ceea ce insa te indeamna sa crezi, chiar si in avans, ca firma lui e demna de toata increderea ramine pina la urma acel „nu stiu ce” care face, dintr-un scriitor profesionist de succes, un autor de prima mina.

McEwan iti spune o poveste. Asta inseamna ca ai acceptat deja sa stai cu el la masa si ca-l asculti cu atentie. Il stii pe McEwan, pe Ian, v-ati mai intilnit de citeva ori si chiar ti se pare un tip de isprava, care, pe deasupra, le mai are si cu vorbele. Asadar, stii din start ca, orice-ar imbrobodi, vine cu ceva nou, cu un miez de ceva. Cum e aici, de nuca. Acum, Ian iti spune o poveste ca si cum el, povestitorul, ar fi un fetus. Iar fetusul lui este inteligent peste media adultilor si mai are si niste capacitati senzoriale pe care ti-e greu sa le accepti ca fiind in dotarea unei fiinte inca nenascute. Dar, cum am spus, tu il asculti pe Ian, ai incredere in el si te lasi purtat de poveste, pentru ca stii ca Ian chiar vrea sa-ti spuna ceva. Prin urmare, poate faci putin ochii mari cind fetusul analizeaza geostrategic lumea ori cind gloseaza filosofic, ba chiar si atunci cind iti marturiseste cum vede el, de acolo, din uter, plafonul degradat al bibliotecii, dar treci peste.

McEwan m-a surprins tot timpul nu doar prin ciudățenia temelor pe care le alege pentru cărțile sale, cît şi prin ușurința cu care construiește personaje banale, dar de neuitat. McEwan poate doar din cîteva propoziții să creioneze un personaj care-ți va rămîne lipit de creier, după care îl va implica într-o serie de evenimente care-i vor sublinia și mai mult metehnele sau atuurile, angajînd cititorul într-o cursă cu obstacole la al cărei finiș se află o incredibilă, dar plauzibilă, situație care-l trimite din nou pe cititor la începutul cursei pentru a încerca să pătrundă și mai mult secretele personajelor și pe cele ale scriiturii lui McEwan. Un roman dens, pătrunzător, amuzant, teribil de cinic și sarcastic, extrem de inteligent și deosebit de captivant.

Convenţia pe care ne-o propune în Coa­­jă de nucă e ingenios ironică şi intertex­tua­lă, căci romanul e monologul unui Hamlet aflat încă în pîntecul matern, de unde asistă şi co­men­tează complotul mamei sale Trudy şi al aman­tului-cumnat Claude de a-i otrăvi tatăl (cu anti­gel!). Cea mai cunoscută tragedie shakespereană devine astfel un thriller psihologic şi filosofic din zilele noastre. Vorbind cu glasul acestui embrion inteligent, erudit şi înzestrat cu conştiinţă, Ian McEwan şi-a propus o rescriere-omagiu la co­me­morarea a 400 de ani de la moartea lui „Shakespeare - contemporanul nostru”. Ştiam din lecturi anterioare că romancierul e un soi de iluminist al secolului XXI, pasionat deopotrivă de ştiinţe şi arte, cu o predilecţie pentru personaje cerebrale confruntate cu limitele lor în faţa absurdului şi haosului. Naratorul insolit din noul roman ar părea neverosimil dacă ne-am plia imaginaţia pe o realitate logică. Dar jocul în care ne implică romancierul e mai complex. La curent cu ultimele descoperiri din fizica cuantică, teoria jocurilor, neurologie, dar şi cu evenimentele politice, economice, sociale şi culturale, de la noul elan religios la înfruntarea dintre libertatea in­di­vi­dului şi siguranţa lui, McEwan nu oboseşte să ca­ute sensuri într-o lume în marasm, ce şi-a pier­dut simţul măsurii, lăsîndu-se pradă violenţei, lăco­miei, instinctelor. Coaja de nucă are ca miez această lume de azi.