Eu, fiul lor. Dosar de securitate

Descriere

Editie ingrijita si prefata de Radu Ioanid Postfata de Nicolae Manolescu „Dosarul de Securitate nu este un titlu de noblete postcomunist, ci oglinda deformata a persecutiei intreprinse de un regim comunist prin politia sa politica. Dorin Tudoran a fost unul dintre primii scriitori care au adoptat o atitudine critica fata de politica culturala a PCR. Cu timpul, pozitia lui s-a radicalizat, critica vizind sistemul in ansamblul sau. O marturie cutremuratoare a infernului pe care Dorin Tudoran l-a trait incepind cu jumatatea anilor ’70, cind este pus sub urmarire de Securitate.” (Radu Ioanid) „Trebuie sa recunosc ca mi-a facut pur si simplu rau lectura celor 500 de pagini de rapoarte (si de filaj), note, inregistrari, fotografii, sinteze, adresate de ofiteri de Securitate superiorilor lor ierarhici, precum si planuri de masuri scornite de mintile celor din urma si, nu in ultimul rind, «turnatorii» si alte inestimabile contributii ale, vai, colegilor nostri de breasla. Nu mi-am tradat principiile, nici prietenul. Daca asta l-a ajutat si in ce masura in batalia lui (caci batalie pe viata si pe moarte a fost) cu Securitatea, asta v-o poate spune el, Dorin Tudoran.” (Nicolae Manolescu) „Aceasta carte masiva aduna numai o mica parte din cele peste 10.000 de file din dosarele de Securitate ale lui Dorin Tudoran, unul din putinii nostri disidenti autentici si «pina la capat». Nu e totul, dar e destul pentru a documenta nu doar curajul si caracterul «obiectivului», ci si «teoria si metodologia» de lucru a sinistrei institutii. Din pacate, cartea mai pune in lumina si slabiciunile, lasitatile si tradarile celor de linga noi, uneori, aparent, foarte aproape de noi!” (Liviu Antonesei) „Securitatea a strins cu sirg, ca un google demonic, birfe, intrigi, mizerie umana, minciuni, deturnari. O carte despre Tudoran care nu e scrisa de Tudoran, ci de o voce colectiva alcatuita din «surse», ofiteri, interceptari, filari. Toti cei care s-au zbatut pentru o viata normala apar in acest dosar ca niste spectre, ca niste aberatii ale sistemului. Culmea e ca tot Securitatea era singura care ne putea lasa un portret atit de autentic si de puternic al unui cetatean roman (unul dintre foarte putinii) care nu s-a lasat calcat in picioare.” (Costi Rogozanu)