Ochi-de-pisica

Este povestea lui Elaine Risley, acum pictoriţã de succes care se întoarce pentru o retrospectivã a operelor sale în Toronto, orașul unde și-a petrecut copilãria.
Prima parte a copilãriei lui Elaine a fost o cãlãtorie continuã de-a lungul Canadei din cauza serviciului tatãlui, un entomolog îndrãgostit de munca de teren. Dupã anii petrecuţi prin camere de motel, cabane abandonate și corturi, Elaine își începe școala în Toronto, complet nepregãtitã pentru viaţa din suburbii din perioada imediat urmãtoare celui de-al doilea rãzboi mondial. Elaine nu cunoscuse pânã atunci o viaţã de familie clasicã, cu mame cu preocupãri gospodãrești, cu gustul pentru haine dichisite, o lume în care poziţia femeii este dominatã de o serie de stereotipuri pe care libera și semi-sãlbatica Elaine o învaţã cu greu, împreunã cu cele 3 noi prietene ale sale care, pe lângã sprijinul natural pe care i-l dau spre a o adapta la noua lume, se dovedesc și foarte rãutãcioase faţã de fetiţa care vrea sã fie acceptatã și care învaţã sã își ascundã deprinderile ciudate, nonconformiste.

"Nici una nu-mi vine la fix: tivurile atârnã prea jos, sau mãnecile îmi stau adunate sub braţe. Eu cred cã asta e regula, la rochii."

Aceastã cruzime inexplicabilã, mai ales a Cordeliei, o va urmãri pe Elaine chiar și pânã la cei 50 și ceva de ani când revine în Toronto. Cordelia exercitã asupra ei o fascinaţie de care nu se poate elibera. Cordelia joacã, în mod paradoxal, rolul de torţionar, dar și de un fel de alter-ego al lui Elaine. Dacã Elaine, deși o victimã în copilãrie, reușește sã ia viaţa așa cum e, cu dezamãgiri, iubiri eșuate, cãsãtorii neîmplinite, lupte epuizante de a se impune în lumea artei dominatã aproape exclusiv de bãrbaţi, Cordelia abandoneazã viaţa dupã ce iese din copilãrie. Cordelia cea dominatoare în copilãrie pare sã nu fi gãsit resursele necesare pentru a domina și într-o lume a adulţilor, în care nedreptatea nu mai este personificatã ci generalizatã la nivelul unei societãţi în care femeile încep sã își câștige cu greu drepturile și sã își afirme valoarea.

"Trecutul nu e bizar cât timp te afli în el. E bizar doar mai târziu, de la o distanţã sigurã, când îl percepi ca pe un decor, nu ca pe o formã în care ţi-a fost îndesatã viaţa."

"Sunt o fraierã, o inimã ce sângereazã. Am o tãieturã în inimã : prin ea se scurg bani."