Din istoria diplomatiei europene

Descriere

Dupa realizarea Marii Uniri din 1918, diplomatia româneasca a devenit extrem de activa. Obiectivul sau fundamental era crearea unor sisteme de aliante care sa opuna rezistenta în mod eficient constantelor presiuni revizioniste exercitate de unii dintre vecinii sai (Ungaria, Uniunea Sovietica si Bulgaria).
Întrucât Franta avusese un rol extrem de important la Conferinta Pacii de la Paris din 1919 - 1920 si era vital interesata în pastrarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratate, cunoscute sub numele de sistemul de la Versailles, multi lideri politici de la Bucuresti au proclamat-o drept aliatul natural al României reîntregite.În lucrarea de fata se analizeaza tocmai aceasta perioada dintr-o perspectiva comparativa a reactiilor celor doua tari în momentele-cheie din domeniul politico-diplomatic: criza renana, razboiul civil din Spania, Anschluss-ul, criza cehoslovaca.