Teatrul lui Sabbath

Arta marionetelor rasuceste destinul eroului din Teatrul lui Sabbath, probabil cel mai socant roman al lui Philip Roth.

Asa cum ne-a obisnuit Roth in atitea romane (M-am maritat cu un comunist, Pastorala americana, Pata umana), si Teatrul lui Sabbath este un pretext pentru scriitor de a construi o alta diorama a Americii secolului XX, indeosebi a celei din a doua jumatate a secolului, si, bineinteles, de a ne oferi o alta mostra de cinism si eruditie (o combinatie demna de un adevarat filosof, ceea ce fara indoiala Roth este), sau, daca vreti, un dans maiestos, armonios, intre Eros si Thanatos si scena perfecta pe care cei doi zei sa se puna reciproc in valoare.

Teatrul lui Sabbath (Editura Polirom, 2013, traducere din limba engleza si note de Iulia Gorzo), chiar este un roman. Unul foarte bun, ma grabesc s-o spun fara inconjur. (...) O poveste tipic newyorkeza – NY City nu este America, NYC este NY City, o spun toti cei care au stat mai mult de sase luni acolo –, cu intelectuali, cu probleme identitare, cu multa ironie si destul umor. O lume americana; care se cauta si dupa ce s-a gasit. Viata de zi cu zi atirna de istoria mare a ultimelor decenii, aproape ca nu e pagina in care sa nu gasim cite o incursiune in trecut. O atentie aparte e acordata in acest roman sexualitatii. Unei sexualitati ce rabufneste cind si unde nu te astepti, relatiile de cuplu impletindu-se intr-o complicata retea de relatii interumane. Si, ciudat, nu deranjeaza nici scenele explicite uneori, asa cum se intimpla in filmele/ prozele romanesti de ultima generatie...

Un roman incitant, irezistibil, savuros. O naratiune perfect articulata. Cu maiestrie, despre iubire si moarte. Si despre America secolului XX (a doua jumatate). Cinism cit incape. Erotism din plin. Superliteratura. Un inceput de an numai bun.

Teatrul lui Sabbath merita citit. Iar pentru cei care il admira pe Roth si inca ii tin pumnii pentru singurul mare trofeu literar care ii lipseste, Nobelul, e o lectura obligatorie.